Un schimb de experiență între cadrele medicale din județul Galați și raionul Hîncești a avut loc în perioada 27-30 aprilie, la Galați, privind consolidarea domeniului sănătății dintre cele două regiuni.
Această inițiativă valoroasă face parte integrantă din proiectul transfrontalier „No borders to health” / „Sănătate fără frontiere”, ROMD00016, fiind rezultatul eforturilor comune depuse de partenerii de încredere, precum Consiliul Județean Galați, Consiliul Raional Hîncești și Spitalul Orășenesc Târgu Bujor
Pe parcursul acestor zile, dialogul profesional a evidențiat faptul că progresul în medicină poate fi realizat doar printr-o colaborare constantă și structurată între toate verigile sistemului medical. Participanții au subliniat că interacțiunea trebuie să fie prezentă atât la nivelul relației cu pacientul, cât și la nivelul comunicării între membrii personalului medical și coordonarea între centrele medicale implicate. Prin acest schimb de bune practici, profesioniștii din Hîncești au avut ocazia de a analiza modele de succes și de a prelua cunoștințe teoretice și practice care vor contribui direct la ridicarea standardelor de îngrijire locală.
Succesul acestei inițiative se bazează pe dorința specialiștilor de a-și lărgi orizontul prin schimbul de experiență, demonstrând că accesul la sănătate de calitate nu trebuie să cunoască bariere geografice, ci doar punți de legătură între colegii de aceeași misiune.
Valoarea totală a proiectului este de 1.590.127,81 Euro, din care 1.389.855,95 Euro sunt alocați Județului Galați, 21.667,50 Euro Spitalului Târgul Bujor, iar 178.604,36 Euro revin Consiliului Raional Hîncești.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 și are o durată de implementare de 24 luni, începând cu data de 17 iunie 2025 și până la data de 16 iunie 2027.




Achiziția repetată a Serviciilor de supraveghere a lucrărilor de construcție pentru obiectivul „Lucrări de reparație a IMSP Oficiul Medicului de Familie Drăgușenii Noi”, în cadrul proiectului „NO BORDERS TO HEALTH / SĂNĂTATE FĂRĂ FRONTIERE” ROMD00016
Termenul pentru depunereea ofertelor 16.03.2026
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/03/Invitatie-de-participare_compressed.pdf
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/03/Anexa-SL016-Formular-de-Oferta-ST4-1.docx
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/03/Declaratia-de-confidentialitate-si-impartialitate.docx
ACHIZIȚIA SERVICIILOR FOTO/VIDEO
Se recomandă са termenul limită de depunere să fie de minimum 7 zile.
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Invitatie-de-participare-1.pdf
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Anexa-FV016-ST4_formular-de-oferta.docx
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Declaratia-de-obiectivitate-si-confidentialitate-FV-016.docx
ACHIZIȚIA SERVICIILOR DE ORGANIZARE A SCHIMBULUI DE EXPERIENȚĂ
Se recomandă са termenul limită de depunere să fie de minimum 7 zile.
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Invitatie-de-participare-SE016_compressed.pdf
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Anexa-SE016-ST4_formular-de-oferta.docx
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Declaratia-de-obiectivitate-si-confidentialitate-SE-016.docx
Servicii de supraveghere a lucrărilor de construcție pentru obiectivul „Lucrări de reparație a IMSP Oficiul Medicului de Familie Drăgușenii Noi”
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este: 27.02.2026, ora 16.00
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Invitatie-de-participare_compressed.pdf
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Anexa-SL461-Formular-de-Oferta-ST4.docx
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Declaratia-de-obiectivitate-si-confidentialitate-SL-016.docx
ACHIZIȚIA MATERIALELOR DE VIZIBILITATE
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este: 09.03.2026, ora 16.00.
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Invitatie-de-participare-MV016_compressed.pdf
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/Anexa-MV016-ST5_formular-de-oferta.docx
- https://hincesti.md/wp-content/uploads/2026/02/MV-016-Declaratie-de-impartialitate-si-confidentialitate.docx
ACHIZIȚIE REPETATĂ : Lucrări de reparație a IMSP „Oficiul Medicului de Familie Dragușenii Noi” în cadrul proiectului „NO BORDERS TO HEALTH/SĂNĂTATE FĂRĂ FRONTIERE” ROMD00016.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 29.12.2025
DOSARUL: Lucrări de reparație a IMSP „Oficiul Medicului de Familie Dragușenii Noi” în cadrul proiectului „NO BORDERS TO HEALTH/SĂNĂTATE FĂRĂ FRONTIERE” ROMD00016.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 24.11.2025
Conferință de Lansare a Proiectului „Sănătatea fără frontiere” în raionul Hîncești
Astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul Oficiului Medicului de Familie din Drăgușenii Noi, s-a desfășurat Conferința de Lansare a Proiectului „No borders to health”/„Sănătate fără frontiere”, ROMD00016), care se implementează prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Raional Hîncești, care are statut de Partener – PP2.
La Conferință au participat conducerea autorității publice raionale – Președintele Raionului Hîncești, dl Iurie LEVINSCHI, Vicepreședinții raionului, dna Aliona GRIGORAȘ și dl Dumitru VARTIC, consilierul raional, dl Vasile MORARU. Prezenți au fost și membrii delegației reprezentative din Județul Galați, în frunte cu dl Mitică SANDU, Vicepreședinte al Consiliului Județean Galați, dna Victoria GHEONEA, manager Spitalul Orășenesc Târgul Bujor, dnele Mihaela HORHOCEA, manager de proiect, Laura Delia ANGHELUȚĂ, șef Serviciu de dezvoltare regionale, Consiliul Județean Galați; membrii echipei locale a proiectului de la Hîncești, angajați ai OFM, reprezentanți ai APL și locuitori din Drăgușenii Noi, oaspeți, invitați din domeniul medical al raionului Hîncești.
Conferința a fost deschisă și moderată de dl Constantin CORNIȚĂ, Primarul localității gazdă, care a adresat un cuvânt de salut tuturor celor prezenți și și-a exprimat speranța că proiectul va fi implementat cu succes, aducând beneficii comunității.
Dl Iurie LEVINSCHI, Președintele Raionului, a venit cu un cuvânt de salut și un discurs emoționant în fața asistenței. Dumnealui a mulțumit celor care au dat curs invitațiilor organizatorilor și a salutat cu plăcere prezența lor, îndeosebi a delegației de la Galați. S-a menționat că prezentul eveniment succede unuia similar din mun. Galați și că este o onoare pentru hînceșteni a-i asigura o bună desfășurare.
Apoi, domnul Levinschi s-a referit mai în detaliu la Proiectul propriu-zis, relevând că acesta din urmă continuă buna colaborare dintre entitățile raionale și județene de pe ambele maluri ale Prutului, dar deja sub umbrela unui nou Program – Interreg România – Republica Moldova 2021-2027”, focalizând eforturile noastre comune în sprijinul dezvoltării serviciilor de sănătate și accesului sporit al populației la serviciile de sănătate, extrem de necesare pentru raionul Hîncești, dar și pentru județul Galați, deopotrivă.
În opinia oficialului, reparația Oficiul Medicului de Familie Drăgușenii Noi din raionul Hîncești și construcția unui bloc nou în cadrul Spitalului Orășenesc Târgul Bujor din Județul Galați, crearea unor condiții îmbunătățite de activitate, în cadrul unei acțiuni comune cu un Beneficiar Lider valoros, precum este Județul Galați, reprezintă pentru raionul Hîncești o oportunitate de a moderniza instituțiile medicale din zone rurale, dar și o mare responsabilitate.
În cuvântarea sa, dl Mitică SANDU, Vicepreședintele Consiliului Județean Galați, a menționat că apreciază înalt colaborarea cu Consiliul Raional Hîncești, deoarece interacțiunea în proiectele din precedentul Program, probează un parteneriat serios și fidel. Dumnealui a specificat că domeniului medical i se acordă o atenție considerabilă la nivelul administrației județene, plasând printre prioritățile majore problemele de ameliorare a infrastructurii de sănătate și crearea condițiilor atractive pentru personalul instituției.
Au urmat luările de cuvânt ale managerilor instituțiilor medicale beneficiare ale investițiilor din cadrul proiectului – dna Victoria GHEONEA (Spitalul Orășenesc Târgul Bujor, județul Galați) și dl Ion CHERDIVARĂ (IMSP „OFM Drăgușenii Noi”), care și-au prezentat instituțiile după starea actuală și au indicat problemele cu care se confruntă. Prezentările lor au fost suplimentate cu seturi de materiale promoționale, executate într-o ținută grafică adecvată rigorilor Programului, ce au fost distribuite de organizatori tuturor participanților. De altfel, echipele de proiect au precizat activitățile ce urmează a fi întreprinse pe partea de infrastructură și cea soft, rezultatele și produsele așteptate la finele implementării pentru a se conforma indicatorilor și obiectivelor stabilite.
În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, au fost prevăzute și discuții libere, neformale între colegii de breaslă hînceșteni și gălățeni. S-a subliniat că în urma efectuării lucrărilor de construcție și reparație în cele două instituții medicale din Galați și Hîncești, aici se vor îmbunătăți substanțial condițiile de activitate a angajaților și confortul pacienților. În același timp, evenimentele instructive și de formare profesională a personalului medical, prevăzute în proiect, vor contribui la ridicarea nivelului medicilor și asistentelor medicale, care vor presta servicii medicale mai calitative populației, în special, locuitorilor din spațiile rurale.
Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră,
10.10.2025













Conferința de Lansare a proiectului „No borders to health / Sănătate fără frontiere”, Galați, 4 august 2025
Consiliul Raional Hîncești participă astăzi, în calitate de partener, la evenimentul de lansare oficială a proiectului transfrontalier „No borders to health / Sănătate fără frontiere”, organizat de către Consiliul Județean Galați, liderul proiectului. Evenimentul s-a desfășurat la Galați, în prezența președintelui Consiliului Raional Hîncești, Iurie LEVINSCHI, și a președintelui Consiliului Județean Galați, Costel FOTEA. Alături de aceștia, au fost prezenți membri ai echipelor de implementare, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, precum și parteneri din domeniul sănătății și administrației publice.
Proiectul „No borders to health / Sănătate fără frontiere” este implementat de către Consiliul Județean Galați, în calitate de beneficiar lider, în parteneriat cu Consiliul Raional Hîncești (PP2) și Spitalul Târgul Bujor (PP3). Perioada de implementare a proiectului este de doi ani, între 17 iunie 2025 și 16 iunie 2027, iar bugetul total alocat este de 1.590.127,81 euro. Din această sumă, Județului Galați i-a fost alocat un buget de 1.389.855,95 euro, Consiliului Raional Hîncești îi revine un buget de 178.604,36 euro, iar Spitalului Târgul Bujor – 21.667,50 euro.
Respectiva inițiativă transfrontalieră își propune să contribuie la asigurarea accesului echitabil la servicii medicale de calitate pentru locuitorii din regiunea transfrontalieră, prin îmbunătățirea infrastructurii de sănătate, dotarea cu echipamente moderne și creșterea capacității profesionale a personalului medical implicat. În același timp, proiectul vizează întărirea rezilienței sistemelor de sănătate din ambele țări, inclusiv în domeniul asistenței medicale primare, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituțională la îngrijirea familială și comunitară.
Infrastructura proiectului dat presupune proiectarea și construirea unui corp nou de clădire, cu regim de înălțime P+1 și o suprafață utilă estimată de 600 mp, pentru Secția de Medicină Internă și Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Tg. Bujor. Pe de altă pare, în raionul Hîncești, Oficiul Medicilor de Familie din Drăgușenii Noi, cu o suprafață de 117 mp, regim de înălțime P+2, va beneficia de lucrări de reparații capitale atât la interior cât și la exterior, instalarea unui sistem centralizat de încălzire, reabilitarea instalației electrice precum și construcția unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități. De rezultatul acestui proiect vor beneficia 61076 locuitori din județul Galați și 32151 din raionul Hîncești.
Acest demers comun al partenerilor din România și Republica Moldova se desfășoară sub egida Uniunii Europene prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, în cadrul Apelului 1 de propuneri de proiecte și este parte a eforturilor de consolidare a cooperării transfrontaliere în domeniul social și medical, în concordanță cu Prioritatea 2 a programului – Dezvoltarea socială peste granițe – și cu Obiectivul specific 2.2 privind accesul egal la servicii medicale.










