La data de doi iulie s-au împlinit 516 ani de la trecerea în neființă a Marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt ( 1457-1504) .
Pentru a-i cinsti memoria, a nu da uitării trecutul și a accentua importanța lui Ștefan cel Mare în Istoria Moldovei, în semn de omagiu, dl Ion MEREUȚĂ, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dl Iurie LEVINSCHI, președintele raionului Hîncești, dl Vasile SECU, vicepreședinte al raionului, colaboratorii Consiliului raional, dl Alexandru BOTNARI, primarul municipiului Hîncești, angajați ai primăriei, au depus flori la bustul domnitorului din Piața Suveranității a urbei.
Ştefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1504, după ce s-a aflat pe tronul Moldovei timp de 47 de ani. Domnitorul a obţinut 44 de victorii în cele 48 de războaie, pe care le-a purtat, în mare parte, cu Imperiul Otoman. A fost un diplomat și conducător militar de excepție, și-a iubit țara și a luptat aprig pentru statalitatea ei. De asemenea, a fost un mare apărător și promotor al culturii și religiei creștin-ortodoxe. Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici, care fac parte astăzi din patrimoniul cultural mondial.
Voievodul a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor în data de 15 iulie 1992, fiind sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în data de 2 iulie. ” Subtil strateg și neînfricat luptător, diplomat neîntrecut, apărător al credinței creștine, promotor și constructor al artei și culturii epocii sale, el a lăsat ca mărturie cetățile de apărare, bisericile și mănăstirile cu arhitectura, pictura, broderiile și podoabele lor ce fac dovada atingerii ultimei culmi a desăvîrșirii, fiind o expresie a voinței de creație a unui om de geniu”.
Astfel spus, cetăţenii români sunt datori să păstreze cu sfinţenie patrimoniul lăsat de Ştefan cel Mare și să-l transmită viitoarelor generații.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here