Marți, 10 decembrie, ora 12.30, în Sala Mare de şedinţe ”Constantin Stere” a Consiliului Raional Hînceşti, în cadrul vizitelor lunare cu membrii Guvernului, a avut loc întrunirea dnei Viorica DUMBRĂVEANU, Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dnei Djulieta POPESCU, Secretat de Stat, dnei Nelea RUSU, Secretar de Stat, cu reprezentanţii APL de nivelul II, cu șefii serviciilor descentralizate și desconcentrate, reprezentanți mass-media și cetăţeni ai raionului Hînceşti.
Întrunirea a fost deschisă de către dna Olesea BRÎNZĂ, vicepreședintele raionului pe probleme sociale. Dna Vicepreședinte a menţionat că, întâlnirea de astăzi este binevenită, deoarece autoritățile administraţiei publice locale, îdeosebi sistemul medical și cel social, se confruntă cu un șir de probleme, care necesită soluționare cât mai rapidă.
În discursul său, dna Viorica DUMBRĂVEANU, Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, s-a referit la politicile de stat şi măsurile, deja întreprinse de Guvern, pentru soluționarea mai multor probleme de ordin medical și social, la succesele vizibile, dar şi la cele mai actuale probleme ale societății, care necesită reforme radicale spre îmbunătăţirea situaţiei sistemului medical și cel social, prim implementarea mai multor politici de stat benefice cetățeanului.
În cadrul unei discuții deschise și constructive s-au propus sugestii de perfecționare a cadrului legislativ pe domenii. Dna Ministru a subliniat că Guvernul va lua în calcul sugestiile specialiștilor din domeniu și va propune soluții optime pentru ameliorarea sistemului medical și cel social.
La final, președintele raionului Hîncești, dl Iurie LEVINSCHI, a mulţumit doamnei Ministru pentru vizită şi răspunsurile ample la întrebările adresate, exprimându-şi speranța la o colaborare fructuoasă în viitor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here