La prima   întrebare  din  agendă  dna Tamara CĂLUGĂRU, şef Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei a comunicat primarilor normele legale referitor la tutela şi curatela asupra copiilor minori.  A  fost  o  informaţie  destul  de  binevenită pentru  primari,  deoarece  au fost vizate cele  mai  importante şi  actuale    probleme, ca  plecarea  părinților  peste  hotare  și  abandonarea  copiilor  lăsați  în  voia  sorții. În acelaşi context, dna Vera Patraşcu, vicepreşedintele raionului Hînceşti, a solicitat edililor să verifice informaţiile prezentate comisiilor raionale din domeniul ocrotirii drepturilor copilului, concluzionând necesitatea conlucrării între APL de nivelul I şi APL de nivelul II pentru evitarea   riscurilor   cărora pot fi supuşi   copiii.

Dl Ion TULBU,  șef  Direcția  Cultură   și  Turism şi dna Rita GARBUNIŢA, consultant în cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării au informat primarii UAT de  nivelul I despre necesitatea întocmirii registrului local al monumentelor de for public până la sfârşitul anului curent, în vederea inventarierii şi protejării acestora.

La cea de-a treia chestiune din ordinea de zi, dl Eugen HRISTEV,  director SRL”Trimetrica”, a  familiarizat edilii cu sistemele integrate de management administrative, implementate cu succes în unele regiuni ale Republicii Moldova.

De asemenea, comandantul Centrului Militar Teritorial Hînceşti, dl Pavel LUPU, a prezentat o informaţie referitor la executarea sarcinii de încorporare în serviciul militar în termen în toamna anului curent, solicitând primarilor conlucrarea în vederea îndeplinirii acesteia.

După finisarea agendei întrunirii, edilii au participat la conferinţa cu genericul ”Rolul autorităţilor publice locale în prevenirea terorismului şi manifestărilor violente de extremism”, organizată de Centrul Antiterorist din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here