COMUNICAT DE PRESĂ
Consiliul Raional Hîncești în parteneriat cu Consiliul Județean Galați, România, implementează Proiectul „Cross Border Cooperation and Good Practices”/ „Cooperare transfrontalieră și bunele practici” ROMD00182, prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027.
În data de 17 decembrie 2025, se va organiza Conferința de Lansare a proiectului, care va avea loc în Sala mare de ședințe „Constantin Stere” (str. Mihalcea Hîncu 138, municipiul Hîncești), începând cu ora 11:00.
Obiectivul General al proiectului constă în îmbunătățirea eficienței administrației publice prin consolidarea relațiilor de cooperare și colaborare dintre Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hîncești”.
Obiectivul specific din cadrul proiectului urmărește îmbunătățirea eficienței administrației publice prin consolidarea relațiilor de cooperare și colaborare dintre Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hâncești se va realiza prin finalizarea Planului de dezvoltare transfrontalieră a județului Galați și raionului Hâncești și participarea a un număr de 110 persoane la cursuri de formare online și schimburi de experiență, ceea ce va contribui la creșterea nivelului de pregătire profesională a acestora.
Grupul-țintă al proiectului întrunește: autoritățile publice locale și angajații acestora din cele două regiuni, ce se vor bucura de condiții mai bune de activitate, companii furnizoare de servicii, bunuri în cadrul proiectului (hoteluri, companii de transport, organizatori de evenimente, companii de construcții, furnizori de echipamente IT, furnizori de mobilă, furnizori de servicii de publicitate, mass-media, audit) – cel puțin 10 la număr, participanții la evenimente de informare, schimburi de experiență, participanți la instruiri și cursuri de formare, staff-ul proiectului.
Valoarea totală a proiectului este de 456.157,50 Euro, dintre care Bugetul LP1 Consiliul Județean Galați constituie 215.918.90 Euro, iar cel al PP2 Consiliul Raional Hîncești – 240.238,60 Euro. Cuantumul de 410.541,75 Euro formează Grantul din fonduri europene, pe când 45.615,75 Euro sunt asigurate în calitate de cofinanțare din partea celor două entități-partenere în proiect.
Pentru informații suplimentare privind implementarea proiectului, vă rugăm să contactați Consiliul Raional Hîncești: consiliul@hincesti.md, cbcproject0182@gmail.com, (+373 269) 22994; 22058).
Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 este finanțat de Uniunea Europeană și co-finațat de statele participante în program. Proiectul are o durată de implementare de 18 luni, începând cu data de 26 august 2025 și până la data de 25 februarie 2027.






Conferință de Lansare a Proiectului „Cross Border Cooperation and Good Practices”/ „Cooperare transfrontalieră și bunele practici” ROMD00182, la Galați
În ziua de 25 noiembrie a.c., în incinta Consiliului Județean Galați, s-a desfășurat Conferința de Lansare a Proiectului „Cross Border Cooperation and Good Practices”/ „Cooperare transfrontalieră și bune practici” ROMD00182. Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 de către UAT Județul Galați prin intermediul Consiliului Județean Galați, România (Beneficiar-Lider), în parteneriat cu Consiliul Raional Hîncești, RM, care are statut de Partener (PP2).
La Conferință au participat reprezentanți ai conducerii APL de nivel județean, în frunte cu Vicepreședintele dna Doina CUCU, care a și deschis evenimentul, precum și reprezentanți ai structurilor din aparatul de specialitate Galați, echipa de implementare a proiectului din partea Lideruilui de Proiect, reprezentanți ai mass-media, precum și o delegație oficială din raionul Hîncești, condusă de Președintele raionului, dna Nicoleta MOROȘANU, inclusiv membrii echipei de implementare a proiectului a Partenerului (PP2).
Scopul evenimentului a constat în informarea publicului larg cu privire la obiectivele proiectului, activitățile ce urmează a fi derulate, rezultatele așteptate și detaliile referitoare la grupurile-țintă etc.
Proiectul urmărește îmbunătățirea eficienței administrației publice prin consolidarea relațiilor de cooperare și colaborare dintre Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hâncești, care se va realiza prin finalizarea Planului de dezvoltare transfrontalieră a județului Galați și raionului Hâncești și participarea a un număr de 110 persoane la cursuri de formare online și schimburi de experiență, ceea ce va contribui la creșterea nivelului de pregătire profesională a acestora
Valoarea totală a proiectului este de 456.157,50 Euro, dintre care Bugetul LP1 Consiliul Județean Galați constituie 215.918.90 Euro, iar cel al PP2 Consiliul Raional Hîncești – 240.238,60 Euro. Cuantumul de 410.541,75 Euro formează Grantul din fonduri europene, pe când 45.615,75 Euro sunt asigurate în calitate de cofinanțare din partea celor două entități-partenere în proiect.
Proiectul are o durată de implementare de 18 luni, începând cu data de 26 august 2025 și până la data de 25 februarie 2027.










