Miercuri, 06 noiembrie curent, ora 10.00, în Sala mare de şedinţe ”Constantin Stere” a Consiliului Raional Hînceşti a avut loc întrunirea Secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Interne, dl Ianuş ERHAN cu reprezentanţii APL de nivelul I şi II, reprezentanţii serviciilor descentralizate, desconcentrate, consilieri raionali şi cetăţeni ai raionului Hînceşti.
Întrunirea a fost deschisă de către Președintele raionului Hîncești, dl Anatolie CHETRARU. Dl preşedinte a menţionat că întâlnirea de astăzi este binevenită, deoarece Guvernul a reactivat organizarea vizitelor în teritoriu în scopul consolidării relaţiilor dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi cele locale, precum şi examinarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii din raion.
Dl Ianuş ERHAN, Secretar de stat al MAI, s-a referit la politicile şi măsurile deja întreprinse de Guvern, la succesele vizibile, dar şi la cele mai actuale probleme ale societății care necesită reforme întru îmbunătăţirea situaţiei social-economice a raionului. A enunţat că în cadrul întâlnirii de astăzi ţine să afle, din prima sursă, despre problemele pe care le au oamenii din raion, propunând discuţii deschise şi constructive.
În cadrul discuţiei, reprezentanţii autorităţilor locale au abordat problemele cu care se confruntă APL, venind cu sugestii de îmbunătăţire a cadrului legal de activitate.
Ulterior, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dl Veaceslav URSU, a anunţat despre iniţierea implementării Strategiei naţionale antidrog.
În urma discuţiilor, Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, dl Ianuş ERHAN, a subliniat că Guvernul va analiza fiecare caz în parte, pentru a putea interveni eficient şi a identifica soluţiile optime, iar propunerile constructive expuse vor fi evaluate.
La final, președintele raionului Hîncești, dl Anatolie CHETRARU, a mulţumit domnului Secretar de stat pentru vizită şi răspunsurile ample la întrebările adresate, exprimându-şi speranța la o colaborare fructuoasă în viitor. A felicitat primarii care deja au fost validaţi sau urmează a fi validaţi.

Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat și Protocol

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here