La 02.07.2019, în sala de ședințe a Consiliului Raional Hîncești, a avut loc întâlnirea lunară a administrației raionului cu reprezentanții autorităților publice locale de nivelul I.
Președintele raionului Hîncești, dl Anatolie CHETRARU, a deschis ședința cu un mesaj de salut.
La primul subiect din agendă, cu privire la Protecția copiilor și a familiilor în situații de risc, a venit cu informație dna Vera PATRAȘCU, vicepreședintele raionului. Informația a fost suplinită de dna Valentina TONU, șef

Direcția Învățământ Hîncești, dna Tamara CĂLUGĂRU, șef DASPF și reprezentantul Inspectoratului de Poliție Hîncești, Vlad BADEA.

Cu privire la investigarea persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire pulmonară, care se desfășoară în localitățile raionului în perioada 26 iunie-26 iulie 2019, a informat dna Natalia CIORAN, medic-coordonator IMSP CS Hîncești.

Dl Dumitru CORNEI, vicepreședintele raionului Hîncești, a prezentat informație despre starea tehnică a bazinelor acvatice din raion și a menționat despre necesitatea înregistrării, conform legislației, a bazinelor acvatice, aflate în gestiunea primăriilor și a agenților economici, care sunt responsabili de starea tehnică a bazinelor/lacurilor/iazurilor.

Cu informație utilă despre recoltarea culturilor cerealiere de grupa I a venit dl Ion SÎRBU, șef DAA.
Comandantul Centrului Militar teritorial Hîncești, dl Pavel LUPU, a adus la cunoștința edililor informația despre obligațiunile autorităților publice locale în domeniul administrativ militar.

Referitor la implementarea Legii cu privire la activitatea bibliotecarilor a informat dl Ion TULBU, șef DCT.
De asemenea, au fost prezentate spre informare și alte subiecte actuale, s-a dat răspuns și la întrebările parvenite.

În continuare, dna Vera PATRAȘCU, vicepreședintele raionului, a anunțat despre rezultatele donării de sânge pe prima jumătate a anului 2019, menționând că sarcina stabilită nu a fost atinsă și este necesară o conlucrare mai eficientă cu factorii de decizie.
Toți cei prezenți în sală au fost invitați pentru vineri, 5 iulie, ora 10.30, să participe la Mitingul de comemorare a persoanelor deportate și victimelor regimului stalinist.

După ședință, toți participanții au depus flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din Piața Suveranității, mun. Hîncești, comemorând 515 ani de la trecerea în eternitate a Marelui Voievod.

Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat și Protocol.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here