Tradițional, în Republica Moldova, la 15 februarie, este marcată Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare din Statul Islamic Afganistan. Războiul a durat timp de un deceniu, între anii 1979 şi 1989. Din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, pe atunci parte componentă a Uniunii Republicii Sovietice Socialiste, la război au participat circa 12 500 militari moldoveni, dintre care 458 originari ai raionului Hîncești, 301 tineri și-au pierdut viața, din ei 7 pământeni, care au rămas pentru totdeauna în memoriile noastre, 4 sunt dați dispăruți, iar circa 700 au rămas invalizi. Cu mândrie putem vorbi despre meritele combatanților din raionul Hîncești: 7 din ei au fost decorați cu ordinul “ Steaua Roșie”, 16 cu medalia “ Pentru vitejie ” și 24 cu medalia “ Meritul militar ”.
În raionul Hînceşti, ceremonia solemnă, consacrată aniversării a 30 ani de la retragerea contingentului limitat a trupelor militare din Afganistan, s-a desfășurat joi, 14 februarie, în sala mare de ședințe a primăriei municipiului Hîncești.
La eveniment au participat oaspeți de onoare de la Ministerul Apărării, conducerea executivă a raionului și municipiului Hîncești, veteranii războiului din Afganistan, președintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, reprezentanții aparatului președintelui raionului, aparatului primăriei mun.Hîncești, reprezentanții Centrului militar teritorial Hîncești, cetățeni ai raionului Hîncești.
Mitingul de comemorare a fost deschis prin păstrarea unui minut de reculegere în memoria celor care nu s-au întors de pe câmpul de luptă.
Ulterior, fiind prezenţi la eveniment, dl Ion MEREUȚĂ, reprezentantul Guvernului în teritoriu, degrevat din funcție la momentul actual, dl Mihail BUCLIȘ, colonel, locțiitor șef Marele Stat Major al Armatei Naționale, dl Iurie LEVINSCHI, vicepreşedințele raionului Hînceşti, dl Ghenadie BUZA, președintele raionului Hîncești, suspendat la moment din funcție, dl Alexandru BOTNARI, primarul municipiului Hînceşti, suspendat la moment din funcție, dl Victor RAȘCU, președintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan “Mihai Viteazul”, dl Pavel LUPU, comandantul Centrului militar teritorial Hîncești, și-au exprimat recunoștința și aprecierea pentru eroismul, sacrificiul, bărbăția și jertfirea de sine față de veteranii războiului din Afganistan. I-au îndemnat pe cei prezenţi să nu dea uitării faptele de vitejie ale conaţionalilor, să trăiască în pace și liniște, să cultive tinerei generații calități precum patriotismul, abnegaţia, curajul, dragostea și devotamentul față de Patrie, țară, popor.
În acest context, veteranii de război au fost decorați cu distincția “ Crucea comemorativă Participant la acțiunile de luptă din Afganistan 1979-1989 ”.
În fața celor prezenți au evoluat elevii și pedagogii școlii de artă “Timotei Bătrânu”, care au întregit atmosfera solemn printr-un program artistic.
La final, participanții la miting au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și la Complexul Memorial.
De asemenea, combatanții au fost menționați cu premii bănești de către Consiliul Raional Hîncești, iar cu suportul financiar al primăriei municipiului Hîncești a fost organizată o masă de pomenire.
Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here