La 05.03.2019, în sala de ședințe a Consiliului Raional Hîncești, a avut loc întâlnirea lunară a administraţiei raionului cu reprezentanții autorităților publice locale de nivelul I, fiind prezent şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, dl Ion MEREUŢĂ.
Președintele raionului Hîncești, dl Ghenadie BUZA a deschis ședința cu un mesaj de salut, mulțumind primarilor pentru conlucare eficientă.
La primul subiect din agendă, cu privire la îndeplinirea Planului de donare de sânge în an. 2018 și Planul de donare de sânge pentru an. 2019 a venit cu informație dna Liliana BUZA, șeful Secției Transfuzie a Sângelui, Spitalul rational Hîncești.
Dl Ion BICIOC, șef-adjunct, Centrul Militar Teritorial Hîncești, a adus la cunoștința edililor informația cu privire la bilanțul încorporării din toamna an. 2018 și sarcinile pentru încorporarea din primăvara an. 2019.
Dl Vasile BREAHNĂ, șeful Inspecției pentru Protecția Mediului Hîncești a vorbit despre organizarea și desfășurarea acțiunilor de primăvară de salubrizare și amenajare a localităților și a corpurilor de apă.
De asemenea, au fost prezentate spre informare și alte subiecte actuale, s-a dat răspuns și la întrebările parvenite.
Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat și Protocol.