În cadrul Expoziţiei a avut loc Festivalul-concurs al Turismului Rural ,,Satul Meu – destinaţie turistică”. Participarea la acest concurs a fost posibilă datorită conjugării eforturilor al Direcţiei Economie şi Cooperare Transfrontalieră şi Direcţiei Cultură şi Turism, care au prezentat specificul raionului: meşteşugurile practicate în zonă, destinaţiile turistice, bucătăria locală (degustare de bucate şi băuturi tradiţionale), cât şi folclorul autohton, prin prezentarea unui program artistic, care a inclus muzică, dansuri, obiceiuri locale.
În baza rezultatelor procesului de evaluare a prezentării consiliilor raionale prezente la festivalul concurs, Juriul a decis să acorde Consiliului raional Hînceşti, Locul I-pentru cea mai complexă şi atractivă prezentare a comunităţii ca şi destinaţie turistică, în valoare de 7 mii lei din partea C.I.E. ,,Moldexpo” S.A. . De asemenea s-au oferit Diplomă satului Nemţeni pentru cea mai reuşită prezentare a bucătăriei tradiţionale şi Diplome pentru participare activă a meşterilor populari Moisei Ana (arta ţesutului), Natalia Galanciuc (croşetareş şi broderie artistică), Solomon Andrei (confecţionarea instrumentelor muzicale din lemn) şi Andrian Onuţă (confecţionarea manuală a vaselor de lut).