Anual, la sfârșitul lunii septembrie, Comisia Europeană, în parteneriat cu Birourile Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră din România, care au statut de Secretariate Tehnice Comune ale Programelor Operaționale Comune 2007-2013, precum și cu Autoritățile Naționale responsabile de managementul Programelor, marchează, în țările-membre și cele partenere ale UE din ariile elibile ale Programelor respective, Ziua Cooperării Europene. În acest an, evenimentul nominalizat e la cea de-a X-a ediție.
Dar de ce sărbătorim cooperarea?
Europa este un amestec de culturi și economii care trebuie să se înțeleagă reciproc pentru a-și atinge potențialul maxim. Din acest motiv, Uniunea Europeană încurajează cooperarea în diferite moduri. Una dintre ele este prin programele de cooperare, care alocă miliarde de euro pentru ca regiunile să lucreze împreună la provocări comune: adaptarea la schimbările climatice, incluziunea socială, migrația etc.
În practică, acest lucru se face prin proiecte care implică regiuni din toată Europa și țările vecine. Acestea își aduc contribuția la creșterea înțelegerii culturale și la depășirea disparităților economice dintre teritorii.
Scopul campaniei respective este de a pune în evidență realizările cooperării teritoriale europene, de a arată modul în care proiectele transfrontaliere, transnaționale și interregionale reduc obstacolele și diferențele, și în același timp conduc la creșterea eficienței comunicării între regiunile europene. Toate aceste inițiative finanțate de Uniunea Europeană au contribuit la îmbunătățirea standardelor de trai ale oamenilor de-a lungul multor frontiere din Europa și vecinătate. În cazul nostru concret, e de relevat că raionul Hîncești (în particular, Consiliul Raional Hîncești) a fost prezent destul de activ în ambele Apeluri ale Programului Operațional Comun „România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013”, obținând finanțări nerambursabile consistente ce vizează domenii de intervenție ca modernizarea infrastructurii, promovarea turismului, artei și culturii, conservarea tradițiilor populare, prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și a violenței în familie etc.
S-a manifestat activism și în cadrul I Apel al Programului Operațional Comun „România-Republica Moldova 2014-2020”, în care am depus în calitate de Aplicant și Parteneri 4 propuneri de proiect pentru modernizarea și eficientizarea serviciilor de sănătate, diversificarea ofertei turistice în raion, păstrarea patrimoniului cultural.
În opinia noastră, scrierea proiectelor pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile europene nu ar trebui să devină un scop în sine. Suntem de acord că ele sunt extrem de binevenite pentru comunităţile noastre, pot conduce la ameliorarea infrastructurii locale şi avea un impact favorabil asupra condiţiilor de trai ale locuitorilor raionului. Prin urmare, aceste localităţi, încetul cu încetul, au șansa să devină mai atractive pentru investiţiile externe.
Mult mai important, pentru viitor, credem, este ca în procesul de elaborare a proiectelor să participe cât mai mulți actori sociali, de diferite vârste, ca ei să-și perfecționeze abilitățile corespunzătoare. Faptul că actualmente a crescut concurenţa la etapa de depunere a proiectelor îl considerăm chiar benefic, întrucât în consecință creşte calitatea aplicaţiilor prezentate. Pe lîngă numeroase probleme comunitare, intensitatea cărora ar fi diminuată, proiectele respective ne aduc, bineînțeles, şi un plus de imagine. Am spune chiar că, astfel, prin proiecte, se poate produce o apropiere a localităților noastre de valorile europene.

Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră a Consiliului Raional Hîncești

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here