La data de 19 octombrie 2020 s-a petrecut ședința operativă cu șefii de direcții/secții și funcționarii aparatului președintelui.
Dl Iurie LEVINSCHI, președintele raionului, a relatat despre activitățile importante din săptămâna trecută: situația epidemiologică din raion; trei proiecte sociale, depuse la ADR, au acumulat punctele necesare și au trecut în etapa a doua; vizite de lucru la obiectele în construcții și drumurile în reparație.
Dna Tamara CĂLUGĂRU, șef DASPF a informat despre cele mai actuale probleme ce vizează protejarea persoanelor socialment-vulnerabile: acordarea ajutorului social și pentru perioada rece a anului; monitorizarea activității tuturor serviciilor din sistem; acreditarea unor servicii sociale.
Dna Valentina TONU, șef, Direcția Învățământ Hîncești, a vorbit despre problemele actuale: monitorizarea zilnică a situației în ce privește răspândirea Covid – 19 în instituțiile de învățământ; redeschiderea instituțiilor preșcolare; alimentația copiilor; școlarizarea copiilor nevaccinați.
Dna Galina ERHAN, șef Direcția Generală Finanțe a raportat despre finalizarea proiectului de buget pentru an. 2021; primirea și verificarea Rapoartelor financiare pe 9 luni ale an. 2020; achitarea salariilor și efectuarea finanțărilor.
Dna Natalia SAHAROV, șef CS Hîncești a comunicat despre situația epidemiologică la zi din raion privind răspândirea virusului de tip nou COVID-2019; despre mersul lucrărilor de reparații în unele Centre de Sănătate și Oficii ale Medicilor de Familie; despre acreditarea instituțiilor medicale și aprovizionarea cu agenți termici.
Șefii direcțiilor și secțiilor: Economie și cooperare transfrontalieră, Cultură și turism, Agricultură și alimentație, Construcții, gospodărie comunală și drumuri au informat despre activitățile din săptămâna trecută și au trasat obiectivele pentru săptămâna curentă.
În ședință au fost puse în discuție și alte chestiuni și probleme importante, indispensabile în activitatea de zi cu zi a direcțiilor și secțiilor Consiliului raional.

Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat și Protocol

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here