Anual, la data de 14 iunie, este marcată Ziua mondială a donatorului de sânge. Scopul zilei menționate este de a exprima recunoștința față de donatorii de sânge pentru gestul lor nobil de a contribui la salvarea vieților omenești și, în același timp, de a spori gradul de conștientizare a necesității asigurării calității, siguranței și accesului la sânge și produse sanguine pentru pacienții aflați în dificultate.
Transfuzia de sânge/ componentele sanguine permite de a salva milioane de vieți omenești în fiecare an. Sângele este o resursă importantă, atât pentru tratamente planificate, cât și pentru intervențiile de urgență. Sângele donat ajută pacienții,
care suferă de probleme de sănătate, asigurându-le o existență mai îndelungată și o calitate superioară a vieții.
Dl Iurie LEVINSCHI, președintele raionului Hîncești, aduce mulțumiri tuturor cetățenilor care au acceptat să se implice în acest gest nobil de caritate.
Nu fiți indiferenți! Fiți alături de noi și de donatorul de sânge voluntar, sistematic și neremunerat, contribuind la salvarea de vieți omenești.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here