Zilele trecute, un grup de 15 copii de la instituții educaționale din raionul nostru împreună cu însoțitorul, dna Svetlana BUCUR, profesoară la Liceul Teoretic Lăpușna, au sosit dintr-o frumoasă călătorie în Județul Maramureș, România, unde s-au aflat la Tabăra școlară internațională, desfășurată la cabana Clubului Sportiv Școlar nr. 2 din stațiunea Izvoare, în perioada 1 – 6 august 2019. Această Tabăra reprezintă un loc foarte pitoresc și reconfortant și este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Maramureș.
E de menționat că pe parcursul săptămânii vizate au fost îmbinate armonios activități recreative, sportive, cognitive nemijlocit la Tabără și în împrejurimi, ce, pur și simplu, i-au încântat pe copii, cu vizite la diferite destinații istorico-muzeistico-turistice și etnografice, care nicidecum nu te pot lăsa impasibil. O simplă înșiruire a acestora dovedește cât de încărcat emoțional și bine pus la punct a fost Programul aflării participanților la Tabără (apropo, împreună cu ai noștri, aici s-a odihnit și un grup de elevi din raionul Florești), închegat și vegheat de Inspectoratul Județean Școlar Maramureș.

În cele 5 zile active, copii s-au perindat ca într-un caleidoscop multicolor: 1) vizita la Muzeul de Mineralogie „Victor GORDUZA” din Baia Mare, la Complexul Astronomic Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Satului din cadrul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș; 2) recreerea la Bazinul de înot din Baia Mare și mersul în drumeție în Poiana Soarelui din stațiunea Izvoare; 3) întâlnirea participanților la tabără cu specialiști de la Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, care au prezentat echipamentele utilizate în salvarea montană pe timp de vară, sfaturi pentru organizarea unei drumeții, aspecte de conduită și comportament, precum și sfaturi pentru gestionarea unui incident în zona montană; 4) excursie în Maramureșul istoric, incluzând câteva repere ale municipiului Sighetul Marmației și Mănăstirea Bârsana etc.
În componența grupului, intuim, au fost copii care au mai vizitat anterior cu părinții și alte locuri în România, însă frumusețea și unicitatea meleagurilor maramureșene, de un farmec aparte, volumul considerabil al lucrurilor, faptelor, informațiilor noi descoperite de ei în timpul vizitării obiectivelor sus-enumerate i-au impresionat profund. Și acum, cu siguranță, își împărtășesc generos în familie, cu prietenii impresiile acumulate.

Și noi, reprezentanții Consiliului Raional Hîncești, rămânem impresionați de buna organizare și desfășurare a vacanței de care au avut parte tinerii noștri hînceșteni la Tabăra de la Izvoarele maramureșene, mulțumindu-le pentru dedicație, profesionalism și atitudine plină de generozitate și solicitudine tuturor factorilor care au făcut-o posibilă: Consiliului Județean Maramureș, Biroului Relații Internaționale al Consiliului Județean Maramureș, Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, specialiștilor de la Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, profesorilor de la Clubul Școlar Sportiv Baia Sprie, instituțiilor culturale și serviciilor publice subordonate Consiliul Județean Maramureș, precum și altor actori sociali. Credem că, astfel, perspectivele de colaborare între regiunile noastre doar se vor amplifica.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here