Ziua de 15 mai a fost declarată “Ziua Internațională a Familiei” prin rezoluția adoptată la 20 septembrie 1993 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanţa familiei şi de a promova valorile familiei – egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate.
În intenția comunității internaționale Ziua Familiei este menită a fi un prilej de sensibilizare a tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar și o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.
În fiecare an, în raionul Hîncești se organizează diverse manifestări cu caracter festiv pe această temă. În acest scop în unele localități din raion s-au desfășurat diverse acțiuni:

În s. Cioara, primarul localității împreună cu un grup de angajați ai primăriei au vizitat 6 cele mai longevive cupluri din localitate, și anume: Olednic Grigore și Efalia; Bordeianu Foca și Ecaterina; Copăceanu Constantin și Vasilisa; Bordeianu Constantin și Feodosia; Copăceanu Vasile și Eugenia; Miron Vasile și Petra. Acestor familii le-au fost înmînatre cadouri și felicitări.

În municipiul Hîncești, în incinta primăriei de către Parohia ortodoxă “Soborul Sf. Mari Voievozi” a fost organizată conferința “Valorile Familiei creștine”. Intrarea a fost liberă.

În s. Bobeica, primarul localității împreună cu dna Zaplitnîi Valeria, asistent social și dna Lozinschi Ioana, lucrător social a efectuat vizite în două familii, una din satul Dahnovici și a doua din satul Drăgușeni, comuna Bobeica.
Și dacă prima familie reprezintă generația a treia, cea de a doua reprezintă generația tînără.
Este vorba de cuplul Untu Semion Mihail, 91 ani și Untu Elena Constantin, 82 ani, cuplu, care cu 65 de ani în urmă au fondat o familie, au crescut, au educat și au socializat 4 copii, toți gospodari, care la rîndul său au fondat și ei familii.

15În cea de a doua vizită este vorba de tinerii Gînu Roman Ion, 35 ani și Gînu Tatiana Tudor, 33 ani, din satul Drăgușeni, tineri care acum 11 ani au fondat o familie tînără și déjà au reușit să aducă pe lume 4 copilași. O familie minunată, unde fiecare își are țelul său și unde fiece copilaș dispune de grija, educația și responsabilitatea părintească.
Aceste familii au primit cadoul simbolic, calde și sincere felicitări, dar și le-au fost înmînate diplome.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here