ODIMM a anunțat lansarea celui de-al treilea apel de proiecte în Cadrul Componentei II a Programului-pilot „Femei în afaceri”. La concurs pot aplica întreprinderile înregistrate de la 0 la 24 luni, gestionate de femei.
Dosarele pentru Concursul de granturi pot fi depuse începând cu data de 20 decembrie până la 31 ianuarie, formularul de aplicare va fi disponibil pe www.odimm.md.
Valoarea maximă a grantului va constitui 165 mii lei și nu va depăși 90% din proiectul investițional. Din suma totală a finanțării nerambursabile 110 mii lei sunt direcționați pentru investiții în achiziționarea echipamentelor și software, iar restul de 55 mii lei pentru servicii de dezvoltarea afacerii: cercetare, instruire și promovare.
Nu sunt eligibile afacerile din orașul Chișinău.
Anterior, 201 de proiecte investiționale au fost aprobate spre finanțare nerambursabilă în cadrul primelor două apeluri. Valoare granturilor a fost de 28 milioane de lei, ceea ce va stimula investiții totale de peste 40 de milioane de lei în economia națională și vor crea peste 800 locuri noi de muncă.
Până în prezent au fost desfășurate 2 apeluri de proiecte în cadrul cărora au fost selectate pentru subvenționare în total 201 proiecte investiționale.
Formularul de aplicare dar și reguli de aplicare găsiți aici: https://odimm.md/ro/noutati/comunicate-presa/item/686-noi-oportunități-pentru-femeile-antreprenor-în-cadrul-programului-pilot-„femei-în-afaceri”-pfa.html