Ședința a fost prezidată de către dl Iurie LEVINSCHI, Președintele raionului. Dumnealui a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală.
Dna Lilia Tănase, vicepreședinte pe probleme sociale, a vorbit despre: deplasări de lucru în teritoriul raionului la Casa de Cultură și Școala de Arte din s. Sărata Galbenă; vineri a fost organizată o video-conferență on-line cu toți bibliotecarii din raion, unde s-a discutat despre acreditarea bibliotecilor și achiziționarea de cărți; a relatat problemele sociale ale cetățenilor, soluționate prin măsurile întreprinse în colaborare cu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei în ședințele Comisiilor raionale de specialitate.
Dl Valentina Manic, vicepreședinte pe probleme economice, a menționat cele mai importante chestiuni la zi: vizita în teritoriu în componența Comisiei de soluționarea întimpinării depuse de un cetățean, problema a fost practic soluționată; pregătirea documentelor necesare pentru aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor din Lunca Prutului, către finanțare la Fondul Național de Dezvoltare Regională; a fost evaluat Planul de activitate pentru anul 2021; examinat petiția primarului satului Sipoteni privind transportarea pasagerilor din sat.
Dl Dumitru CORNEI, vicepreședinte pe probleme în agricultură, a informat că au pregătit și au petrecut 2 seminare cu agenții economici; petrecut un atelier de lucru cu crescătorii de animale în primăria Logănești.
Dna Valentina TONU, șef, Direcția Învățământ Hîncești a menționat despre vizite în teritoriul întru implementarea documentelor de politici în segmentul educațional în localitățile Voinescu, Mingir și Horjești; s-a desfășurat ședința consiliului de administrație al Direcției Învățământ privind monitorizarea școlarizării elevilor; respectarea regimului termic și monitorizarea situației pandemice în instituțiile de învățământ; transportarea elevilor pe parcursul săptămânii precedente a fost asigurată fără impedimente.
Dna Maria RAȘCU, șef, Secția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a informat despre monitorizarea întreținerii drumurilor în condițiile climaterice actuale; situația la zi a obiectelor în construcții și reparații, achiziții publice și participarea agenților economici la concursuri.
Despre situația epidemiologică din raion, privind răspândirea virusului de tip nou, COVID-2019, a informat dna Natalia SAHAROV, șef-interimar, CS Hîncești.
Șefii direcțiilor și secțiilor: finanțe, asistență socială, economie și cooperare transfrontalieră, gospodărie comunală și drumuri au informat despre activitățile din săptămâna trecută și au trasat obiectivele ce trebuie atinse în săptămâna curentă.
În ședință au fost puse în discuție și alte chestiuni și probleme importante, indispensabile în activitatea de zi cu zi a direcțiilor și secțiilor Consiliului raional.
Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol