Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întrunit astăzi în ședință, fiind prezidată de către Președintele raionului Hîncești și președintele acestei comisii, Dl Iurie Levinschi, astfel a fost aprobată o nouă Hotărâre, ce vine cu unele completări și modificări la Hotărârea CNESP nr. 11 din 15 mai 2020.

Punctul 12 din Hotărîrea nr. 11 din 15 mai 2020, privind categoriile de persoane care vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei, a fost completat cu trei subpuncte. Se va permite intrarea în Republica Moldova, inclusiv a persoanelor care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative); lucrătorilor transfrontalieri; conducătorilor auto şi personalului de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor şi brigăzile garniturilor de tren.

La fel, au fost introduse mai multe excepţii ce țin de respectarea regimului de autoizolare pe o perioada de 14 zile în locurile determinate, a persoanelor ce traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă.

Totodată, începând cu 26 mai 2020, au fost reluate activitățile de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional. La fel, începând cu 1 iunie 2020, se reia activitatea pieţelor din or. Chișinău și or. Bălți şi a activității bibliotecilor și muzeelor, fără organizarea evenimentelor culturale în masă. Din 15 iunie, îşi reiau activitatea sălile de sport și fitness, fără vestiar, baie, piscină, precum şi unitățile de alimentație publică, cu respectarea strictă a măsurilor de sănătate publică.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here