O familie cu trei copii minori din satul Leușeni, raionul Hîncești, a rămas fără casă după ce aceasta a fost mistuită de flăcări la sfârșitul lunii iulie.
Mai mult, focul le-a distrus tot ce aveau: acte, haine, mobilă, alte ustensile.
Acum familia Bugeacu a fost adăpostită temporar de administrația publică locală în Gimnaziul din localitate. Dar, odată cu începerea anului școlar, ei nu vor mai putea să stea acolo, iar cu venirea frigurilor situația se va agrava considerabil.
Familia Bugeacu este distrusă de durere și depășită de situația în care s-a pomenit: casa este imposibil de reparat, de aceea soluția optimă, identificată împreună cu familia, este procurarea unei case. În același timp familia conștientizează că este în incapacitate de a face față lucrurilor de sine stătător, mai ales că pe lângă cei 3 copii împreună cu ei mai locuiește și un bătrân cu dizabilități severe.
Primarul com.Leușeni a intervenit în perfectarea actelor de identitate a membrilor familiei. Consiliul local Leușeni și Consiliul Raional Hîncești vor acorda suport financiar din Fondul de Rezervă, dar suma aceasta nu este suficientă.
Persoanele care vor să ajute această familie la procurarea unei case o pot face prin intermediul Primăriei com.Leușeni.
Persoana de contact: Valentina Chirila, Secretarul-interimar al consiliului Local Leușeni, tel.: 0269/54238