Recent, Consiliul Județean Iași, România, a aprobat finanțarea proiectului „Reparaţia Holului Casei Raionale de Cultură din municipiul Hînceşti”, propus de Consiliul Raional Hînceşti, din bugetul Judeţului Iaşi pentru anul 2025, cu suma de 95.000 Euro. De asemenea, forul deliberativ al partenerilor ieșeni a aprobat Acordul de finanțare corespunzător. În acest sens, ar fi oportun să aruncăm o privire retrospectivă asupra evoluțiilor înregistrate la acest obiect de-a lungul anilor.
Astfel, temelia Palatului de cultură, în prezent Casa Raională de Cultură Hîncești, a fost pusă în anul 1966, având ca destinație găzduirea unor proiecte culturale, educaționale și artistice. Pe parcurs, a reușit să se impună într-o adevărată fabrică de creație, unde fiecare activitate, colectiv completau, rând pe rând, colierul de perle ale culturii locale, regăsindu-și un loc de frunte în cultura națională.
Scena Casei de cultură din Hîncești a devenit (și este) un bun promotor al tinerilor talente, care au prins curaj și au îndrăgit publicul, obținând treptat apreciere și experiență.
Preț de câteva decenii de la înființare și funcționare, Casa Raională de Cultură Hîncești a avut parte de reparații nesemnificative, parțial capitale, fiind efectuate cu precădere lucrări de reparații cosmetice și de întreținere a edificiului în stare cât de cât funcțională. Grație faptului că și respectiva clădire era încă relativ nouă. Intervenții mai serioase s-au întreprins abia după anul 2000. Din acest moment și până în prezent, lucrările/renovările mai importante, înmănunchiate în proiecte relevante, au parcurs câteva etape:
În anul 2004, a fost reparat și schimbat acoperișul Casei Raionale de Cultură cu tablă profilată de culoare albastră și ferestrele întregii clădiri, în cadrul unui subproiect finanțat prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), bugetul căruia a constituit în total 2,3 milioane lei (MDL);
În 2018, Consiliul Raional Hîncești a inițiat și implementat, cu sprijin extern, Proiectul „Reconstrucția fațadei Casei de cultură raionale Hîncești”. Obiectivul principal al acestuia a fost efectuarea unei serii de lucrări de reparație/renovare a fațadei Casei de Cultură, inclusiv: a fațadei centrale, cu cele 6 coloane imitate, a treptelor de acces, ușilor de la intrarea în edificiu, instalarea burlanelor și jgheaburilor, iluminarea fațadei principale, construcția unei zone de acces pentru persoane cu nevoi speciale;
În anul 2024a fost realizatProiectul „Lucrări de reparație a Casei de Cultură Raională din municipiul Hîncești – Etapa a III-a”,implementat de Consiliul Raional Hîncești prin intermediul unei finanțări directe oferite de către Consiliul Județean Iași (de circa 150 mii Euro). Ca rezultat al acestuia, a fost efectuat un volum considerabil de lucrări de renovare a Sălii mici, Reparația grupurilor sanitare și Scările de acces cu suprafața totală de 1600 m.p.
Casa Raională de Cultură reprezintă un edificiu important pentru raionul Hîncești, iar volumul de lucrări necesar reparației acestuia este destul de impunător. De aceea, din sursele bugetului raional, practic în fiecare an se realizează ceea ce-i posibil din lucrările de reparații. Astfel, a fost schimbat sistemul de încălzire, majoritatea segmentelor din rețeaua de electricitate, s-au efectuat anumite renovări.
Totuși, o serie de lucrări de reabilitare importante pentru interiorul Casei de Cultură au rămas în așteptarea unor circumstanțe mai favorabile. Aceste lucrări și dotări cuprind în linii mari: reparația adecvată a pereților, pardoselii, tavanului; înlocuirea ușilor din PVC cu instalarea unora din lemn, montarea accesoriilor aferente; efectuarea unui complex întreg de lucrări electrice; montarea unor draperii corespunzătoare la cele 4 geamuri înalte etc. (toate cele enumerate se referă la Hol).
Rezumând, vom conchide că Holul este o verigă importantă din salba arhitecturală de care s-a învrednicit cultura raionulului Hîncești. Însă starea lui actuală prezintă o adevărată disproporție în raport cu finețea și frumusețea celor realizate deja (Scena și mobilierul din Sala de spectacole, Sala mică de la etaj, facilitățile pentru confortul și buna dispoziție a vizitatorilor etc.).
Suntem recunoscători oficialilor și colegilor de la Consiliul Județean Iași pentru sprijinul ce-l vor acorda, care vine exact într-un moment de certă necesitate. Întrucât prezenta propunere de proiect ar încheia, de fapt, șirul de lucrări necesare și s-ar încadra în Etapa a IV-a a Proiectului mai amplu întitulat „Lucrări de reparație a Casei Raionale de Cultură din municipiul Hîncești”, conferindu-i finalitatea mult dorită.
DECT,
30.06.2025





