Ministerul Economiei anunță că, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), va oferi în anul curent un suport financiar în valoare de circa 140 milioane lei mediului de afaceri. Dintre acestea, 85 milioane lei vor fi alocate direct antreprenorilor prin intermediul a 6 programe de stat existente, extinse și prin intermediul a 5 programe noi în proces de dezvoltare. Alte 15 milioane lei vor fi direcționate către majorarea fondului de garantare a creditelor.

Printre alocațiile prevăzute în anul 2022:

● Programul de Atragere a Remitențelor în Economie (PARE 1+1), 30 milioane lei

● Programul Start Pentru Tineri (20 milioane lei)

● Programul de Creștere și Internaționalizare (15 milioane lei)

● Programul de Ecologizare a ÎMM (15 milioane lei)

● Fondul de garantare a ÎMM (15 milioane lei)

● Instrument de Digitalizare a ÎMM (10 milioane lei)

● Programul Femei în Afaceri (5 milioane lei)

Mai multe detalii despre alte instrumente și programe puteți găsi la.  https://odimm.md/ro/programe-odimm .

Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) este o instituție publică creată în 2007 la inițiativa Ministerului Economiei pentru a susține întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Republica Moldova la toate etapele de dezvoltare a afacerii în intenția a le face mai competitive, dinamice și sustenabile. Pentru mai multe detalii despre programele implementate, puteți accesa pagina web a instituției – www.odimm.md

Sursa: odimm.md

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here