Astăzi, luni, 02 august 2021, în Sala “Constantin Stere”, s-a petrecut şedinţa operativă cu șefii de direcții, secții și funcționari ai aparatului președintelui, prezidată fiind de către Preşedintele Raionului, dl Iurie LEVINSCHI. La şedinţă a participat și vicepreşedintele raionului dl Dumitru CORNEI.
Preşedintele raionului a salutat prezența și a menționat evenimentele care au avut loc săptămâna precedentă, mai important – vizita de lucru la Forumul Cultural Transfrontalier Oportunități de Dezvoltare și Finanțare, organizat la Iași de către Consiliul județean Iași, apoi a stabilit evenimentele din săptămâna dată: ședința tradițională cu primarii pentru marți, 3 august, ora 10.00 și vizite de lucru în teritoriul raionului.
În cadrul ședinței s-a discutat despre activităţile propuse în vederea monitorizării răspândirii infecţiei COVID -19 şi s-a relatat că continuă procesul de imunizare al populaţiei, la moment sunt înregistrate șase cazuri de îmbolnăvire. Săptămâna precedentă raionul Hîncești a mai ridicat un lot de 1000 doze de vaccin (vaccinul Pfizer).
Vicepreşedintele raionului, dl Dumitru CORNEI, șefii de Direcții, Secții, funcționari publici, responsabili de sectorul medical au raportat despre activităţile stabilite şi soluţionate în saptămâna precedentă, nivelul de atingere a obiectivelor propuse spre realizare şi au determinat cele ce urmează a fi implementate în săptămâna curentă, activităţi incluse în Planul specific fiecărui domeniu de activitate pe care îl curează.

Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat și Protocol

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here