La data de 03 august, curent, începând cu ora 10.00, în Sala de şedinţe “Constantin Stere”, Consiliul raional Hînceşti a avut loc întrunirea reprezentanţilor autorităţilor publice locale de nivelul I cu reprezentanţii serviciilor desconcentrate şi descentralizate din raionul Hînceşti.
Preşedintele raionului Hînceşti, domnul Iurie LEVINSCHI a salutat prezenţa şi a urat tuturor actorilor implicaţi o şedinţă cât mai lucrativă.
Alături de preşedintele raionului au fost, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dna Olesea BRÎNZĂ, vicepreşedinţii raionului, dna Lilia TĂNASE şi dl Dumitru CORNEI, dar şi alţi şefi ai serviciilor desconcentrate şi descentralizate, invitaţi speciali.
Dna Tamara PASCARI, șef, Centrul Sănătate Publică Hînceşti a prezentat invitaților situația curentă din raionul Hînceşti în ceia ce priveşte raspândirea virusului COVID-19 și despre importanţa imunizării populaţiei raionului Hînceşti.
Cu privire la modul de desfăşurare a procesului de pregătire a instituţiilor de învăţământ din raionul Hînceşti pentru anul şcolar 2021-2022 a vorbit dna Valentina TONU, şef, Direcţia Învăţământ.
Dl Ion TULBU, şef, Direcţia Cultură şi Turism s-a pronunţat asupra chestiunii care este stabilită ca obiectiv comun, anume cu privire la acreditarea bibliotecilor din raionul Hînceşti.
La invitaţia reprezentanţilor APL de nivelul I – dna Raisa SCAI, şef, Î.S. „Poşta Moldovei” Hînceşti, dl Sergiu BURUIANĂ, reprezentant, filiala Hînceşti, Moldtelecom, dna Angela BUNDUCHI, şef, Secţia Stare Civilă, Agenția Servicii Publice, dna Ana DANU, președinte, Asociaţia Obştească a Veteranilor și Pensionarilor, au fost prezenți şi au răspuns la întrebările adresate.
Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol.