În ziua de 14 aprilie curent, dna Valentina MANIC, vicepreședintele raionului Hîncești și dna Elena NICHIFOR, șeful DECT, a întreprins o vizită de documentare în satul Ciuciuleni. Scopul vizitei a constat în a lua cunoștință din prima sursă despre activitatea și preocupările actuale ale subiecților din sectorul ÎMM. Au fost vizitate astfel de unități ca GȚ „Țurcanu Gheorghe”/ SRL „Tanix Com” – prelucrarea și păstrarea fructelor (conducător dl Gherghe ȚURCANU) și GȚ „Catană Ion” – creșterea și păstrarea strugurilor(dl Ion CATANĂ). Producătorii locali au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în domeniile în care activează. Desigur, situația epidemiologică complicată legată de pandemia Covid-19 și-a pus amprenta, iar antreprenorii încearcă să se descurce și în aceste condiții, având nevoie de o susținere mai consistentă din partea structurilor centrale și celor de profil. Interlocutorii noștri au început chiar să-și diversifice activitatea, dl. Țurcanu, prin intermediul unui proiect susținut de USAID, în timpul apropiat o să ofere servicii de turism și cazare la o Pensiune atractivă, amplasată într-un frumos decor peisagistic. Iar dl Ion Catană, de ceva timp, care deține un frigider pentru depozitare și păstrare a propriei producții, dar la serviciile căruia apelează și numeroși mici producători agricoli, anul acesta va da în exploatare un bloc stilizat, care la necesitate poate deveni și cramă, și centru pentru excursii vitivinicole.
Ambii antreprenori au fost informați despre oportunitățile de susținere existente la moment, oferite de (ODIMM), diferiți donatori întru sprijinirea micului business. Totodată, li s-a adus la cunoștință și activitățile ce vor fi organizate de Consiliul raional (în special, de DECT) în acest sens. Printre acestea, este de menționat Lansarea Expoziției virtuale SMExpo 2021, în perioada 03-18 iunie, organizată de către Camera de Comerț și Industrie a RM în parteneriat cu ODIMM (condițiile de participare la care au fost reflectate recent pe www.hincesti.md).
În final, a fost vizitat Muzeul de istorie și etnografie din s. Ciuciuleni, lucrătorilor cărora li s-a comunicat o veste bună: instituția în cauză va fi în scurt timp beneficiară a unui proiect turistic transfrontalier prin Programul „România-Republica Moldova 2014-2020”, preconizat a fi realizat în parteneriat dintre Consiliul Raional Hîncești și Consiliul Județean Vaslui, România.
Sursa: Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră a CR Hîncești