La data de 24 august 2020 s-a petrecut ședința operativă cu șefii de direcții/secții și funcționarii aparatului președintelui.
Dl Iurie LEVINSCHI, președintele raionului, a atenționat asupra obiectivelor ce necesită îndeplinite în săptămâna curentă: pregătirea către ședința Consiliului raional care se va petrece la data de 4 septembrie; ședința cu primarii localităților la subiectul redeschiderii instituțiilor de învățământ și pregătiri către sărbătorile naționale – Ziua Independenței și Ziua Limbii Noastre.
Dl Dumitru CORNEI, vicepreședinte pe probleme în agricultură, a informat despre situația la zi în evaluarea daunelor produse culturilor de gradul I și II, dar și a culturilor multianuale, compromise în urma secetei.
Dl Vasile SECU, vicepreședinte pe probleme economice, a menționat cele mai importante chestiuni la zi: deplasare de lucru la ADR Centru, unde s-a discutat asupra proiectelor depuse anterior și modalitatea de aplicare repetată a unor proiecte și aplicarea propunerilor de proiecte noi; procedura de semnare on-line a unui Acord de colaborare cu Județul Maramureș, România; activitate de elaborare a Strategiei socio-economice a raionului Hîncești; activitate de elaborare a proiectelor de decizii în domeniu; alte activități importante și a schițat sarcinile Direcției Economie pentru săptămâna dată.
Dna Valentina TONU, șef, Direcția Învățământ Hîncești, a relatat despre definitivarea documentelor de politici în ceia ce privește redeschiderea instituțiilor de învățământ și cele preșcolare, a enumărat problemele cu care se confruntă instituțiile și a specificat că se caută soluții de rezolvare.
Dna Maria RAȘCU, șef, Secția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a informat despre situația la zi a obiectelor în construcții și reparații, achiziții publice, participarea agenților economici la concursuri și alte probleme importante.
Despre situația epidemiologică din raion privind răspândirea virusului de tip nou, COVID-2019, a informat dl Petru CIUBOTARU, directorul Spitalului Raional Hîncești.
Șefii direcțiilor și secțiilor: finanțe, asistență socială, economie și cooperare transfrontalieră au informat despre activitățile din săptămâna trecută și au trasat obiectivele ce trebuie atinse în săptămâna curentă.
În ședință au fost puse în discuție și alte chestiuni și probleme importante, indispensabile în activitatea de zi cu zi a direcțiilor și secțiilor Consiliului raional.
Secția Administrație Publică, Probleme de Secretariat și Protocol