Astăzi, 27 decembrie 2019 , în incinta Consiliului Raional Hîncești, a avut loc Recepția Președintelui raionului cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
La eveniment au participat conducerea executivă a raionului Hîncești, angajații aparatului președintelui, consilieri raionali, primari ai Unităților Administrativ Teritoriale, colectivele serviciilor descentralizate și desconcentrate, șefii instituțiilor medicale din raion.
În debutul evenimentului, dl Iurie LEVINSCHI, a venit cu o retrospectivă a evenimentelor anului 2019 ce a urmat cu un mesaj de felicitare, mulțumind celor prezenți pentru colaborare și a dorit tuturor sănătate, fericire și speranțe luminoase într-un viitor prosper, un An Nou 2020, bogat în împliniri și noi realizări.
Ulerior cu mesaje de felicitare au venit dna Olesea BRÎNZĂ și dl Dumitru CORNEI, vicepreședinții raionului și consilieri raionali Ion MEREUȚĂ, Valeriu BOBROV, Nicolae TAȘCĂ, dorindu-le tuturor un an mai bun, inspirație și forțe noi întru realizarea tuturor năzuințelor.
Oaspeții evenimentului au fost delectați cu colinde și urați de ansambluri artistice din com. Sărata Galbenă și com. Pașcani.