La data de 05 august 2019, dl Iurii LEVINSCHI, vicepreședintele raionului Hîncești, a petrecut ședința operativă cu șefii de direcții și funcționarii aparatului președintelui.
Dl Iurie LEVINSCHI a informat despre evenimentul semnării Acordului de Cooperare și Colaborare cu Consiliului Județean Neamț, România, menționând că a fost petrecut la nivel înalt. Oaspeții din România au rămas impresionați de locurile pitorești și istorice din raion.
Dna Vera PATRAȘCU, vicepreședintele raionului, a anunțat despre activitățile sociale, care vor avea loc săptămîna curentă: ședința Comisiei Copilului aflat în dificultate, ședința de acordare a Suportului Monetar, vizita la Spitalul Cărpineni cu privire la monitorizarea lucrărilor de reparații.
Dna Eugenia BURUIAN, șef-adjunct Direcția Învățământ, a anunțat, că din data de 17 august începe evaluarea pregătirii instituțiilor de învățământ către anul nou de studii 2019-2020, despre continuarea procedurii de admitere în învățământul liceal și înmatricularea în clasa I.
În ședință s-au pus în discuție și alte evenimente importante din săptămâna trecută și s-a discutat despre evenimentele, care vor avea loc săptămâna curentă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here