După cuvântul de deschidere al Ludmilei SFÎRLOAGĂ – vicepreşedintele Euroregiunii şi al lui Ion GUDUMAC – preşedintele Raionului Leova, a fost prezentat raportului interimar de activitate al Asociaţiei ,,Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” pentru anul 2017. A urmat adoptarea hotărârilor  cu privire la  stabilirea cuantumului cotizaţiei Euroregiunii Siret – Prut – Nistru pentru anul 2018, şi cea  privind modificarea procedurii de constituire a bugetului de venituri şi cheltuieli al Asociaţiei Euroregiunea Siret–Prut-Nistru începand cu anul 2018.

Un alt punct important pe ordinea de zi a fost acordarea statutului de membru observator al Asociaţiei “Euroregiunea Siret – Prut – Nistru” Judeţului Bistriţa-Năsăud din România şi Raionului Cahul din Republica Moldova. De asemenea, s-a făcut referire la activităţile şi proiectele viitoare, analizîndu-se propunerile venite din partea celor prezenţi precum şi aprobarea planulu de activităţi pentru anul 2018.

Totodată, adunarea generală a decis să susţină o iniţiativă a Consiliului Raional Leova privind iniţierea proiectului „Construcţia Podului Transfrontalier peste râul Prut – Leova (MD) – Bumbăta (RO)”, proiect ce ar contribui la formarea coridorului de transport „Odesa (Ukraina)-Ştefan Vodă-Căuşeni-Basarabeasca- Cimişlia – Leova (Republica Moldova)-Bumbata (România) drum naţional DN24A Bîrlad – Murgeni – Fălciu – Berezeni – Stănileşti – Huşi”, ca arteră de importanţă regională şi naţională, care să asigure conexiunea între Uniunea Europeană şi Europa de Est. Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reuneşte 28 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălţi, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia şi 2 judeţe din România (Iaşi şi Prahova).

A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iaşi. Pe baza bunelor relaţii stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru, care include in lista membrilor regiunea Vinniţa (Ucraina) şi 7 raioane de pe frontiera de nord şi nord-est a Republicii Moldova.

Sursa știriactuale.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here