La data de 14 noiembrie, Acordul de parteneriat privind dezvoltarea Centrului de Tineret Hîncești a fost semnat de către Monica BABUC, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Ghenadie BUZA președintele raionului  Hînceşti.

Monica BABUC a menționat importanța parteneriatelor dintre autoritățile publice centrale și locale, iar deschiderea Centrelor de tineret  va deschide noi perspective pentru dezvoltarea activităților de consiliere, de educare, de mentorat, de petrecere a timpului liber, de orientarea profesională, și multe alte activități inclusiv de voluntariat de care se preocupă tineretul la momentul actual.

Semnarea Acordurilor de parteneriat precede procesul de implementare a Programului de Dezvoltare a Centrelor de tineret pentru anii 2017-2022 și vine ca răspuns la necesitățile trasate în Strategia Națională de dezvoltare a Sectorului de Tineret 2020 de a crea un mecanism viabil de susținere financiară a Centrelor de tineret din partea autorităților publice care ar asigura funcționalitatea acestora și dezvoltarea serviciilor de tineret de informare, orientare, consiliere, educarea şi petrecerea timpului liber al tinerilor, în scopul pregătirii integrării sociale şi profesionale.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va acorda Autorităților publice Locale de nivelul II suport pe 3 dimensiuni: dezvoltarea profesională a resurselor umane din cadrul centrelor de tineret (manageri și specialiști în lucrul de tineret), suport pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a centrelor de tineret (echipament lT și mobilier destinat dotării Centrelor de Tineret) și sprijin financiar in vederea dezvoltării Programelor raionale/municipale de granturi pentru inițiativele/proiectele de tineret ale organizațiilor de tineret și grupurilor de inițiativă ale tinerilor.

Pentru dotarea Centrelor de Tineret, din bugetul ministerului a fost achiziționat mobilier și echipament IT în valoare de 5000,0 mii lei, iar pentru dezvoltarea serviciilor de tineret sunt planificați 8000,0 mii lei anual pentru perioada 2017-2020.

Sursa www.mc.gov.md

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here