Dragi bibliotecari,

Cartea, este comoara sufletului. Biblioteca este trezoreria unui neam, iar, bibliotecarul este străjerul ce veghează ca aceasta să dăinuie, pentru ca noi, generațiile prezente și cele viitoare să beneficiem de tainele și splendorile ei.

Pentru comunitatea bibliotecară din Moldova, ziua de 23 aprilie are o dublă semnificație: este data la care se celebrează în mai multe țări din lume, inclusiv SUA, Marea Britanie, România Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor, care a fost declarată de UNESCO în anul 1995 și data la care se sărbătorește Ziua bibliotecarului

Cu prilejul Zilei Profesionale a Bibliotecarului Vă urez sincere felicitări cu urări de sănătate, prosperitate, pace şi liniște, realizări şi împliniri vocaționale. Să vă bucurați mereu de lumina speranței, de stima tuturor celora care Vă înconjoară. Vă doresc să fiți întotdeauna ghidați de puterea miraculoasă a cărților, să Vă îndreptați destinul profesional spre deschiderea unor noi orizonturi intelectuale, să fiți un model de rezistență umană, păstrând mereu aprinsă flacăra inspirației şi aspirațiilor prin intermediul Măriei sale Cartea. Frumoasele flori de primăvara sunt pentru Dvs, dorindu-Vă ani mulți, să rămâneți statornici prin vreme, ca stânca, ca dorul săpat în poeme. Fie-vă sufletul oază nemărginită de lumină şi înțelepciune, generator permanent de energie şi creativitate întru prosperarea culturii .


Cu deosebit respect,
Anatolie CHETRARU,
Președintele Raionului Hîncești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here