La data de 22 aprilie 2019, dl Anatolie CHETRARU Președintele raionului Hînceşti, a petrecut ședința operativă cu șefii de direcții şi secții subordonate Consiliului Raional.
În cadrul ședinței s-a pus în discuție impedimentele întâlnite în cadrul procedurii de înregistrare a Centrelor de Sănătate din raionul Hînceşti. Astfel, Centrul de Sănătate Ciuciuleni a fost construit cu 5 ani în urmă, dar până în prezent nu a fost dat în exploatare, situație analogică e creată și la Centrul de Sănătate Lăpuşna, Centrul de Sănătate Bozieni și Centrul de Sănătate Bujor. Compania de construcții “Euro-Deviz” nu a înlăturat toate neajunsurile depistate în cadrul comisiilor de recepție a lucrărilor, motiv ce complică inițierea procedurii de înregistrare.
De asemenea în cadrul ședinței au fost date indicații funcționarilor din Aparatul Președintelui de a elabora o scrisoare de intenție adresat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în vederea conlucrării și soluționarea problemelor privind înregistrarea Centrelor de Sănătate. Tot în ședința dată s-a discutat și despre mersul implementării Deciziei Consiliului Raional Hîncești cu privire la fondarea Instituției Publice “Centrul de plasament pentru persoane vârstnice din satul Nemțeni”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here