Consiliul Județean Cluj a fost oaspetele raionului Hincesti, ieri 31 august 2018, cu ocazia celebrării sărbătorii naționale ”Limba Noastră cea Română”. La eveniment au for prezenţi Dl Alin Tişe, Preşedintele CJ Cluj, Dl Mînzat Marius Dorel, Vicepreşedintele CJ Cluj, Dl Viorel Badea, Senator, Parlamentul României, Dna Ramona Ioan Moldovan, manager Asociaţia Produs de Cluj şi echipa CR Hincesti sub conducerea Dlui Ghenadie Buza, Președintele raionului Hîncești, Dnei Vera Patrascu-Tanase și Dl Dumitru Cornei, vicepreședinții raionului, Dl Ion Mereuţă, Șef al Oficiului și reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Pentru prima dată Târgul expozițional “Produs de Cluj” a venit în Republica Moldova, în raionul Hînceşti și împreună cu “Produs de Hîncești” au prezentat produsele lor, costume populare din zona Transilvaniei, bijuterii lucrate de mână, obiecte de marochinărie, miere de albine, uleiuri presate la rece şi ţuică, vinuri, struguri, seminţe şi snak-uri.

Alături de ei, la Casa de Cultură din Hînceşti au fost prezenţi şi Ansamblul artistic Vatră de dor al Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda” din Cluj Napoca care a prezentat un spectacol de excepţie, de cântece şi jocuri populare, precum şi o serie de solişti de muzică uşoară. De asemenea, la Conacul Manuc Bey este în desfăşurare expoziţia „Artă a la Cluj” care conţine lucrări realizate de cursanţii aceleiaşi școli de artă în taberele de creație din 2009 până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here