Duminică, 27 august 2017, cu ocazia împlinirii a 26 ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, pe Piaţa Suveranităţii din mun. Hînceşti, a avut loc un mitingul solemn dedicat acestei sărbători naţionale.
Dintre oficialităţi au fost prezenţi şi au venit cu mesaje de felicitare deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl Anatolie ZAGORODNÎI, preşedintele raionului Hînceşti, dl Ghenadie BUZA, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dl Ion MEREUŢĂ, primarul municipiului Hînceşti, Alexandru BOTNARI, preşedintele asociaţiei veteranilor organelor afacerilor interne, Iurie DARII.
În alocuţiunea sa, dl Ghenadie BUZA a menţionat importanţa sărbătorilor naţionale ale Republicii Moldova, evocând mişcarea de eliberare naţională şi evenimentele de acum 3 decenii. Preşedintele raionului a adresat sincere şi cordiale felicitări participanţilor la miting cu prilejul Zilei Independenţei, dorindu-le sănătate, prosperitate, perseverenţă şi succese în activitatea zilnică în serviciul societăţii.
După închiderea mitingului, oficialităţile, reprezentanţii autorităţilor locale şi participanţii la miting au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la monumentul celor căzuți în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol
Președintele raionului Hîncești, dl Ghenadie BUZA și reprezentantul Guvernului în teritoriu, dl Ion MEREUȚĂ, au fost oaspeții de onoare la evenimentul organizat de către Inspectoratul de Poliție Hîncești,cu prilejul a celei de-a XXVI-a aniversare de la proclamerea Independenţei şi Suveranităţii Republicii Moldova, venind cu mesaj de felicitare în adresa efectivului și veteranilor MAI.
Cu această ocazie, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției şi a Inspectoratului de Poliție Hînceşti în semn de recunoștință pentru activitatea de serviciu, profesionalism înalt, atitudine conștiincioasă, au fost menționați atît polițiștii în activitatea de serviciu cit și veteranii cu: medalii pentru merit în serviciul poliției, medalii pentru merite în combaterea criminalității, insigne colaborator eminent, insigne poliţist fruntaş, diplome de onoare și mulțumiri.
Evenimentul s-a incheiat cu depunerea de flori la placa comemorativă a eroilor decedaţi pentru apărarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova.
Stimaţi concetăţeni,
Sentimentele pe care le trăim în aceste zile sunt dintre cele mai luminoase, ele fiind generate de Ziua Independenţei Republicii Moldova și Sărbătoarea ”Limba Noastră”. Pentru statul nostru, obţinerea acestor deziderate, în condiţiile realităţilor politice de acum trei decenii, a fost o victorie a naţiunii ce a luptat pentru idealurile şi valorile democratice. Cetăţenii ţării şi-au exprimat voinţa pentru libertăţile cetăţeneşti, limba de stat, istoria, tradiţii şi edificarea statului independent - Republica Moldova.
Cu ocazia sărbătorilor naţionale marcate tradiţional la sfârşit de august, Vă adresez cele mai sincere şi cordiale felicitări, Vă doresc sănătate şi prosperitate, pace, bucurii, fericire, succese în activitatea zilnică, iar patriotismul şi dragostea faţă de pământul şi graiul nostru să Vă însoţească pretutindeni.
La mulţi ani, Republica Moldova!
Cu respect,
Preşedintele raionului Hînceşti Ghenadie BUZA
Stimaţi locuitori ai comunei Pogăneşti şi satului Corneşti!
Cu prilejul Hramului localităţilor, sărbătorit la 28 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Vă adresez cele mai calde felicitări şi urări de bine. Doresc tuturor locuitorilor acestor unităţi administrativ-teritoriale multă sănătate, prosperare şi realizări frumoase, iar această sărbătoare să Vă aducă lumină, căldură, belşug şi să Vă îndrumeze doar la fapte bune întru prosperarea comunităţilor Dvs.
Cu respect,
Preşedintele raionului Hînceşti Ghenadie BUZA
Stimaţi locuitori ai comunei Bobeica!
Cu ocazia sărbătorii Zilei comunei, din numele Consiliului raional Hîncești, Vă adresez cele mai sincere felicitări de multă sănătate, fericire și împlinire a tuturor dorinţelor. Să fiţi înobilaţi cu puterea de a trece peste obstacolele ce apar în calea vieţii fără a renunţa la speranţa şi credinţa ce le purtaţi în suflete. Familiile să vă fie unite, copiii sănătoşi, respectul şi înţelegerea să vă aparţină, voie bună, optimism şi împliniri.
Cu respect,
Preşedintele raionului Hînceşti Ghenadie BUZA
Consiliul Raional Hîncești
Concursul ‘’IUBESC LIMBA ROMÂNĂ – CUNOSC LIMBA ROMÂNĂ ’’
I.Obiectivele concursului:
1.Promovarea limbii române și a culturii de comunicare scrisă ;
2.Motivarea tinerilor pentru studiul limbii române și respectului pentru valorile naționale.
II.Condiții de participare:
Competiția se adresează tinerilor cu vîrsta cuprinsă între 14-35 ani , vorbitori de limbă română ,locuitori ai raionului Hîncești.
III.Desfășurarea concursului :
1.Concursul se organizează la data de 30 august 2017 , ora 14.00, Sala ‘’Constantin Stere’’, Hîncești.
2.Concursul constă din realizarea unui test care prevede :
a) 5 întrebări din istoria limbii române ;
b) Dictare .
IV.Totalurile Concursului :
1.Lucrările vor fi evaluate de comisia de jurizare , constituită prin dispoziția președintelui raionului ;
2.Câștigătorii concursului vor fi premiați cu diplome și premii bănești.
In data de 21.08.2017 pe problema continuării lucrărilor de asigurare cu apă potabilă a satelor din lunca r-ui Prut, r-ul Hincești, s-a deplasat o comisie la fața locului. Verificările au pornit de la stațiile de captare și pompare a apei din s.Cotul Morii (Stl, St2-sat vechi) continuînd cu stația St.6 din s.Nemteni, St .3 din s.Obileni. St.5 din s.Cotul Morii (sat nou), St.4 din s.Onești.
Cu apă potabilă nu este asigurată la moment nici o localitate, deoarece nu este finisat obiectul general.
Ca rezultat al implimentării acestui proiect ar fi trebuit să fie aprovizionate cu apă potabilă urmatoarele sate ale r-nului Hîncești : Nemțeni, Obileni, Cățaleni, Ivanovca, Cotul- Morii (satul nou), Sărăteni, Leușeni, Onești, Strîmbeni, Bujor.
Proiectul a fost implementat de Agenția "Apele Moldovei ", cu sursa de Finanțare de la Fondul Ecologic Național. Valoarea proiectului era de 73712170.28 lei. La ziua de azi de către SRL FINTEX Ungheni a fost valorificată suma de 21111324.23 lei. Din lipsa de finanțare, lucrările au derulat, pe parcursul anilor 2014-2016, au fost stopate.
La fața locului s-a constatat că lucrările de construcție au fost efectuate la reparația și construcția edificiilor și urmează de continuat lucrările precum și intervenție la acoperișul stației de captare și tratare, care curge (chiar daca a fost reparat), sunt necesare de efectuat lucrări de reparatii, precum gletuirea pereților, închiderea rosturilor, vopsirea, ventilației, încălziri instalarea utilajului pe fundația executată. Alte lucrări necesare sunt: readucerea liniei de energie electrică de tensiune înaltă, reparația drumului de acces pîna la stațiii etc. Apeductul a fost montat între stațiile de pompare și tratare a apei pîna la ST4 Onești, reeșind din procesele verbale de executarea lucrarilor prezentate de Reprezentanți SRL FINTEX Ungheni, Guțu Vasile și IS STI Hincești, Chiril Sîrbu. La stațiile de pompare nu sunt montate pompele. Rezervoarele de acumulare există la toate stațiile care au fost vizitate, care necesită investiții la reparația capacelor de închidere. La stația de pompare s. Cotul Morii (sat nou) au fost construite numai platformele, făra a fi instalate rezervoarele. In s.Bujor înca nu au fost executate lucrări de construcție a stației de pompare și apeductului conform proiectului.
Cea mai complicată situație de asigurare cu apă este în s.Cotul Morii, unde fîntînile de suprafață sunt secate, iar asigurarea cu apa tehnică este doar la gimnaziul din localitate. Pentru a ajuta populația în problema alimentării cu apă potabilă, temporar sunt transportate cisterne cu apă, conform dispoziției comisiei de situații excepționale a CR Hincești.
În celelalte localități situația este puțin mai favorabilă deoarece sunt puțuri, iar unele sate au apă tehnică. Deaceea în primul rînd este necesar de prevenit asigurarea cu apa a s.Cotul Morii.
După vizita efectuată pe teren, comisia a analizat cele văzute și în urma discuțiilor s-a reeșit de a identifica sursa financiară pentru a încheia lucrările etapei II și a continua lucrările etapei III.
Pentru a fi posibil de făcut primele conectări la apă s-au stabilit următorii pași și anume:
- De continuat lucrările de reparație a stației de captare și tratare a apei cu iinstalere a vintilației și încălzirei.
- De montat utilajul necesar în această stație.
- De extins linia de energie electrică de tensiune înaltă pîna la stație.
- De reparat bazinul de acumulare.
- De reparat drumul de acces pîna la stație.
Pentru aceste lucrări sunt necesare aproximativ 20 mil lei (din sursele antreprenorului).
Reprezentanți ai Agenției Apele Moldovei au promis implicarea în acest subiect și posibilitatea obținerii finanțării din cadrul fondurilor externe și alte surse a minim 1O mil lei pentru continuarea lucrărilor.
La data de 17 august 2017 în cadrul Consiliului raional Hîncești a avut loc ședința Comisiei pe Stări Excepționale. A fost pusă în discuție problema sistemului de canalizare a Spitalului Raional Hîncești. Evacuarea apelor reziduale nu poate fi posibilă din cauza blocării țevilor și pune în pericol activitatea insituției și lacului din parc. În urma ședinței, comisia a decis alocarea din fondul de rezervă a Consiliului raional Hîncești a 240 mii lei pentru efectuarea reparațiilor necesare.
Astăzi a avut loc deplasarea la fața locului pentru evaluarea lucrărilor care se fac la moment. În urma acestor lucrări vor fi schimbate conductele de canalizare care trec prin parcul orașului.
Astăzi, 21 august, în Sala Mare „Constatin Stere” din cadrul Consiliului raional Hîncești s-a desfășurat sesiunea de informare pentru tinerii din localitățile raionului Hîncești cu privire la Programul de finanțare IFAD VI - granturi si finantari disponibile pentru tineri, activitate organizata de către Unitatea Consolidată IFAD in comun cu companiile de consultanță partenere și Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră din cadrul Consiliul raional Hîncești.
Obiectivul programului este de a permite antreprenorilor săraci din mediul rural să-și sporească veniturile și să-și consolideze reziliența:
Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră
STIMATE DOMN/DOAMNĂ,
Prin acest mesaj vă reamintim că este in derulare a 8-a ediție a
Concursului Național „IMM – Model de Responsabilitate Socială”.
Premierea cîștigătorilor va avea loc în cadrul Conferinței
Naționale a IMM-urilor pe data de 6 octombrie 2017.
Termenul de prezentare dosarelor pentru evaluare – 20 SEPTEMBRIE 2017
Anexate găsiți documentele necesare pentru participare la concurs.
Suntem ferm convinși că cu suportul DVS vom reuși să promovăm cele
mai bune practici de responsabilitate socială a IMM-urilor din regiuni.
VĂ MULȚUMIM ANTICIPAT.
CU RESPECT,
ODIMM
FORMULAR DE APLICARE LA CONCURS (descarcă)
DECLARAŢIE privind lipsa restanţelor faţă de bugetul public naţional (descarcă)
Ghidul Aplicantului la concurs (descarcă)
Astăzi, la data de 16.08.2017 a avut loc deschiderea drumului de acces către Moara din comuna Mereșeni. Drumul reprezintă la fel și un traseu turistic important.
“ Moara cu aburi“ este un monument național , fiind un obiectiv turistic și strategic. “ Moara cu aburi“ a fost edificată în anul 1912 de către boierul Alex Leonard, inițial moarele funcționau pe bază de aburi, calitatea făinii de porumb și grîu fiind deosebită. La moment, moara macină doar boabe de porumb.
La deschiderea drumului au participat Președintele raionului Hîncești dl Ghenadie BUZA, dna Galina ERHAN șef Direcție Finanțe și dl Sergiu BERECHELEA, specialist principal Secția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, împreună cu administrația publică locală a comunei Mereșeni în frunte cu primarul comunei, dna Tatiana BURUIANĂ.
La data de 21 august, orele 10.00 în Sala Mare „Constatin Stere” din cadrul Consiliului raional Hîncești se va desfășura sesiunea de informare pentru tinerii din localitățile raionului Hîncești cu privire la Programul de finanțare IFAD VI - granturi și finanțări disponibile pentru tineri, activitate organizată de către Unitatea Consolidată IFAD în comun cu companiile de consultanță partenere și Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră din cadrul Consiliul raional Hîncești.
Conform regulilor Progamului de finanțare IFAD VI, din grupul de tineri fac parte bărbații intre 18-35 ani și femeile intre 18-40 ani, indiferent de genul de activitate (ar putea fi persoane care au o activitate economica sau cineva care nu are o activitate economică).
Mai multă informație despre sesiunile de informare o puteți găsi accesând linkul atașat: http://www.agrotvmoldova.md/10-prestatori-care-voi-informa-tinerii-antreprenori-despre-ifad
IFAD VI, Programul Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă, lansat în 2014 va fi implementat în Moldova până în anul 2020. Proiectul are un caracter național și este implemementat în toate localitățile Republicii Moldova, cu excepția mun. Chișinău, mun. Bălți și a Unităților Administrativ-Teritoriale din stînga Nistrului.
Buget programului IFAD VI (Programul Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă) va constitui 26,08 mln USD:
Împrumut IFAD: 16,1 mln USD
Grant IFAD: 0,5 mln USD
Grant DANIDA: 5,22 mln USD
Grant GEF: 4,26 mln USD
Obiectivul programului este de a permite antreprenorilor săraci din mediul rural să-și sporească veniturile și să-și consolideze reziliența:
Pentru informații suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi: tel. 026922994, str. M.Hincu 126, et. III, bir. 301, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră
În fața splendidului Palat Princiar Manuc Bey din componența Complexului istorico-arhitectural Manuc-Bey (Hîncești), cei pasionați de muzica clasică ( pian, clarinet, violă, oboi, violoncel, vioară, flaut, tenor) au avut marea ocazie să asculte piesele compozitorilor autohtoni Ștefan Neaga, Alexei Stîrcea ș.a., în interpretarea inedită a artiștilor din Republica Moldova alături de colegii din Portugalia, Franța, Grecia și Cipru.
Clipele muzicale au creat o adevărată revelație pentru publicul îndrăgostit de arta frumosului din raionul Hîncești. Spectatorii au rămas impresionați de momentele de suflet dăruite care au oglindit frumosul neamului nostru prin melodiile folclorice naționale.
Evenimentul cultural a fost susținut de Consiliul Raional Hîncești.