INVITAŢIE PENTRU PARTICIPARE LA CONCURS

Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) anunţă concurs de granturi în cadrulProiectului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” pentru anul 2018, finanţat din Grantul oferit Republicii Moldova de către Ministerul de Dezvoltare şi Cooperare Economică al Republicii Federale Germania prin banca germană de stat „Kreditanstalt für Wiederaufbau“ (KfW), în valoare totală de 2 mln. Euro.

Comunitățile eligibile:

1.     Comunitățile care NU au beneficiat anterior de surse financiare pentru lucrări de renovare din Proiectul ”Infrastructura socilă și eficiență energetică”, finanțat de către KfW (lista comunităților care au beneficiat anterior de finanțare este publicată pe www.fism.gov.md);

2.     Comunitățile rurale /orașele cu populația până la 20 mii locuitori (confor datelor recensământului din 2014).

Criteriile de eligibilitate:

1)     volumul investiției propuse să nu depășească limita plafonului stabilit:  

-          localități rurale  - până la 75.000 Euro + 15 % contribuția APL;

-          localități urbane – până la 150.000 Euro + 30% contribuția APL;

2)     propunerea de proiect reprezintă o prioritate pentru comunitate;

3)     investiția propusă să asigure impactul imediat al obiectului propus spre renovare;

4)     obiectul propus spre renovare/construcție se află sau va fi (după darea în exploatare) în proprietatea APL;

5)     asigurarea durabilității obiectului renovat/construit la etapa post-implementare;

6)     prezența  tuturor documentelor confirmative solicitate;

7)     cladirea/terenul propus spre renovare/construcție nu constituie obiectul unei dispute în instanța de judecată.

Pentru a se înscrie în competiţie comunităţile interesate trebuie să depună Formularul de aplicare(http://fism.gov.md/ro/content/proiectul-infrastructura-sociala-si-eficienta-energetica-kfw-3), care în mod obligatoriu va conţine următoarele informaţii despre:

1)     obiectul propus spre renovare;

2)     implicarea populaţiei în procesul decizional;

3)     beneficiarii subproiectului;

4)     bugetul subproiectului;

5)     durabilitatea subproiectului;

6)     anexele necesare;

7)     datele de contact ale Primăriei şi Agenţiei de Implementare.

Termenul limită de depunere aFormularului de aplicare (original + 1 copie) este 02.05.2018, ora 17.00, pe adresa: oficiul FISM, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt, 124, et. 3, bir. 6.

Pentru mai multe detalii cu privire la etapele şi condiţiile concursului vizitați pagina web a FISM:www.fism.gov.md .

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com