Astăzi, 18 aprilie 2017,  în sala de şedinţe”Constantin Stere” a Consiliului Raional Hînceşti a avut loc întâlnirea ministrului tineretului şi sportului, dl Victor ZUBCU cu conducerea executivă a raionului Hînceşti, primarii unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I din raion, şefii serviciilor descentralizate, reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret şi antrenori din cadrul şcolilor sportive .

 

Iniţial, dl ministru a informat audienţa despre priorităţile de bază  şi programele pentru tineret implementate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, exprimându-şi speranţa că  noua  Lege nr.215 din 29.07.2016 cu privire la tineret  va asigura crearea oportunităţilor de participare şi dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării lor active la toate aspectele vieţii prin integrare şi implicare deplină, prin acces la informare şi la servicii     de calitate în educaţie, sănătate şi în domeniul  social-economic.

În acelaşi context,  dl Victor ZUBCU a menţionat faptul că în anul curent în colaborare cu autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale de nivelul II urmează a fi create 15 centre locale pentru tineret.

În ceea ce priveşte latura sportivă, membrul Guvernului RM a enunţat realizările Ministerului Tineretului şi Sportului în acest domeniu, în principal referindu-se la modificarea Legii nr.330 din 25.03.1999 cu privire la cultura fizică şi sport şi Hotărârii Guvernului RM nr.1552 din 04.12.2002 pentru aprobarea normelor de reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă.  În rezultat, au fost majorate bursele sportivilor de performanţă, premiile pentru sportivi şi plafoanele valorice pentru competiţii şi cantonamente.

După şedinţa cu activul raionului Hînceşti, dl Victor ZUBCU însoţit de conducerea executivă a raionului şi reprezentatntul Guvernului în teritoriu  a vizitat construcţia centrului sportiv multifuncţional din or.Hînceşti.

Fiind informat despre stadiul construcţiei şi dificultăţile financiare, acesta a promis că va interveni la  federaţiile de profil pentru asigurarea secţiilor sportive din viitorul  complex sportiv cu echipamente necesare funcţionării.

 

Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol

   

   

   

 

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com