La  21 februarie 2017 în sala de şedinţe ”Constantin Stere” a Consiliului Raional Hînceşti a avut loc întâlnirea viceministrului afacerilor interne, dl Dorin PURICE,  cu conducerea executivă a raionului Hînceşti, primarii unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I din raion, şefii serviciilor descentralizate, desconcentrate şi corpul de comandă al Inspectoratului de Poliţie Hînceşti.

Iniţial, dl viceministru a informat audienţa despre strategia de de reformare a poliţiei şi alte priorităţi ale Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei, printre care sunt crearea unui centru de instruire a cadrelor poliţieneşti (separat de Academia de Poliţie) şi mărirea salariului angajaţilor din toate structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne.

 

În această ordine de idei, viceministrul a comunicat faptul că la nivel de autoritate publică centrală s-a convenit cu Guvernul Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor stabilirea unui adaos lunar de 25 % la salariul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare din suma amenzilor aplicate de către aceştia.

O altă activitate de bază  a Ministerului Afacerilor Interne se referă la dezvoltarea sistemului de poliţie comunitară, fiind adus la cunoştinţă audienţei proiectul care se implementează din 2016 în 3 localităţi rurale din ţară şi sectorul Buiucani al capitalei Republicii Moldova. În colaborare cu Institutul de Politici Publice, proiectul poliţiei comunitare va fi implementat anul curent în alte 6 raioane, printre care şi raionul Hînceşti.

La rândul ei,  conducerea executivă a raionului Hînceşti l-a informat  pe dl Dorin PURICE despre buna conlucrare cu efectivul Inspectoratului de Poliţie Hînceşti, iar edilii localităţilor din lunca râului Prut au solicitat implicarea MAI în  finanţarea şi asigurarea logistică a viitorului post de pompieri şi salvatori din com. Leuşeni, precum şi completarea cu cadre poliţieneşti a posturilor de poliţie din această zonă.

Viceministrul afacerilor interne s-a  documentat în ceea ce priveşte problemele invocate şi a promis implicarea în rezolvarea acestora, recomandându-le celor prezenţi să-l  sesizeze conform competenţei referitor şi   la alte dificultăţi  cu care administraţia publică locală se confruntă în activitatea cotidiană.

 

 

Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol

   

 

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com