Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 în sala de şedinţe a Consiliului Raional Hînceşti, a avut loc şedinţa extraordinară a autorităţii deliberative de nivelul II.

    În cadrul întrunirii  au fost discutate trei chestiuni. Convocarea şedinţei extraordinare a fost motivată de necesitatea de a examina cererea de demisie a şefului Direcţiei Generale Finanţe Hînceşti. Potrivit deciziei adoptate, dl Secu Vasile a fost eliberat din funcţia deţinută ca urmare a transferului său  la Inspecţia Financiară a Ministerului Finanţelor. Respectiv, începând cu 16 ianuarie curent, interimatul funcţiei va fi exercitat de către şeful-adjunct al direcţiei, dna Galina Erhan. Astfel, funcţia de şef al Direcţiei Generale Finanţe Hînceşti a devenit vacantă şi potrivit deciziei urmează a fi organizat concursul pentru suplinirea acesteia.

         Cea de-a doua chestiune s-a referit la modificarea Deciziei Consiliului Raional Hînceşti nr.05/03 din 07.12.2016  “Cu privire la constituirea Instituţiei Publice Centrul Raional de Cultură ”Manuc Bey”. Modificarea a vizat înlocuirea sintagmei „Regulamentul” cu sintagma „Statutul” atât în textul deciziei, cât şi în anexa la decizie. Modificarea în cauză, potrivit autorilor proiectului, a fost impusă de necesitatea de a ajusta actele de constituire ale instituţiei la cadrul legal în vigoare, în vederea  înregistrării acesteia  la Ministerul Justiţiei al RM

         La final, prin decizia „Cu privire la transmiterea unor spaţii în comodat”, Consiliul raional, cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, a decis transmiterea în locațiune Băncii Comerciale „Victoriabank” SA  a două spaţii cu suprafaţa de 1 m .p. fiecare, în vederea amplasării unor ATM bancare (bancomate).

         Toate deciziile pot fi accesate pe adresa www.hincesti.md , compartimentul „Procesul decizional”

              

                Secţia Administraţie Publică, Secretariat şi Protocol.

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com