La data de 07 decembrie curent în sala de şedinţe a Consiliului Raional Hânceşti a avut loc şedinţa ordinară a autorităţii deliberative de nivelul II .

    În cadrul şedinţei de miercuri au fost dezbătute mai multe întrebări. Astfel, ordinea de zi a fost aprobată cu 31 de chestiuni. Printre cele mai importante, cum şi era de aşteptat, au fost chestiunile legate de examinarea şi aprobarea raportului privind executarea bugetului raionului pentru I semestru al anului 2016 şi cea de adoptare a bugetului raionului Hânceşti pentru anul 2017. Potrivit deciziei bugetare bugetul raional pe anul  2017  a fost aprobat la venituri în sumă de 218065,2 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 218065,2 mii lei.

    Un alt subiect discutat şi cu o pondere esenţială a fost acela prevazut în chestiunea legată de constituirea Instituţiei Publice Centrul Raional de Cultură „Conacul Manuc Bey” Hânceşti. Acest proiect exprimă soluţia identificată de autorităţile raionale în vederea asigurării durabilităţii proiectului de reconstrucţie a Complexului Manuc Bey. Potrivit regulamentului aprobat al instituţiei  aceasta urmăreşte mai multe scopuri printre care: protejarea, conservarea şi punerea în valoare a Complexului Istorico-Arhitectural al  familiei Mirzaian Manuc Bey;  identificarea, cultivarea şi promovarea valorilor culturale reale; elaborarea şi implementarea un program structurat pe termen lung de integrare a raionului în circuitele naționale şi internaționale de turism cultural colaborat cu proiectele majore de dezvoltare economico-sociale a raionului Hânceşti; Elaborarea unor proiecte atractive şi utile de educație permanentă; Conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale raionului, precum şi ale patrimoniului cultural, național şi universal; Dezvoltarea schimburilor culturale pe plan raional, național şi internațional având ca scop revitalizarea cercetărilor privind istoria locală.

   Un subiect mult aşteptat a fost acela legat de raportul privind implementarea proiectului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei privind construcţia locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile, Faza II, în raionul Hânceşti. Reamintim că, acum un an şi ceva în urmă, prin dispoziţia Preşedintelui raionului Hânceşti a fost instituit un grup de lucru pentru întocmirea raportului asupra implementării acestui proiect. În urma analizei efectuate grupul de lucru a venit cu unele concluzii.

   Din raportul prezentat de autori s-au constatat abateri printre care: depăşirea termenului de dare în exploatare a caselor locative, unele lacune în construcţii şi neconformităţi financiare. În legătură cu acestea au fost dispuse unele măsuri de lichidare a abaterilor depistate. Raportul grupului de lucru şi proiectul de decizie poate fi vizualizat pe pagina web a Consiliului Raional Hânceşti: proiecte de decizii   

Deasemenea, în şedinţă a fost audiat raportul privind implementarea Planului raional de acţiuni în domeniul drepturilor omului care poate fi vizualizat pe aceeaşi pagină proiecte de decizii.

    În şedinţa de miercuri a fost decisă şi  reorganizarea unor servicii sociale. Astfel, Instituţia Publică Centrul de Reintegrare socială a tinerilor AMIGO din com.Cărpineni şi Instituţia Publică „Centrul Raional Maternal PRO-FEMINA” au fost reorganizate prin fuziune.  Astfel, instituţia CRT Amigo a fost absorbită de către Instituţia Publică „Centrul Raional Maternal PRO-FEMINA”.

   Chestiunea cu privire la aprobarea planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi în raionul Hânceşti în perioada octombrie 2016-octombrie 2017  a scos în evidenţă o problemă ce perpetuează de mai mult timp – cea de neasigurare a accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în clădirile şi edificiile instituţiilor şi organizaţiilor publice.

    În cadrul şedinţei au fost discutate şi alte chestiuni . Acestea, precum şi cele menţionate mai sus pot fi examinate mai amănunţit pe pagina oficială a raionului www.hincesti.md la compartimentul  „Deciziile Consiliului Raional Hânceşti”

 

Secţia Administraţie Publică, Secretariat şi Protocol

 

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com