În 1992 Organizatia Natiunilor Unite a proclamat 3 decembrie drept Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilităţi. De atunci, an de an, în întreaga lume este promovat acelaşi mesaj: "Oameni egali - Drepturi egale" în scopul  conştientizării  faptului că persoanele cu dizabilităţi au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi.

 La 04 decembrie 2017 în mun.Hînceşti s-a fost petrecută o activitate culturală dedicată  Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilităţi. În sala mică a Casei de Cultură Hînceşti a fost organizată adunarea festivă a preşedinţilor organizaţiilor locale a persoanelor cu disabilităţi din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I, cu participarea conducerii executive a raionului Hînceşti şi reprezentanţii Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Hînceşti.

 În debutul evenimentului, dna Vera PATRAŞCU, vicepreşedintele raionului Hînceşti, a venit cu un mesaj de felicitare către cei prezenţi, exemplificând curajul şi  voinţa persoanelor cu dizabilităţi. În semn de recunoştinţă pentru organizarea pentru activitatea de ajutorare a persoanelor defavorizate în localităţile raionului Hînceşti, preşedinţilor organizaţiilor locale a persoanelor cu dizabilităţi le-au fost înmânate diplome de gratitudine şi premii băneşti din partea conducerii executive a raionului Hînceşti.

Mesaje de recunoştinţă şi apeluri de solidaritate cu persoanele cu nevoi speciale au rostit dna Tamara CĂLUGĂRU, şef Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, şi dl Vasile RUJANSCHI, preşedintele Organizaţiei raionale a invalizilor şi păturilor social-vulnerabile.

 Activitatea culturală a finalizat cu un program muzical cu interpreţi de muzică populară/uşoară din raionul Hînceşti şi masa de consemnare a Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, organizată la cantina socială din mun.Hînceşti.

Secţia Administraţie Publică, Probleme de Secretariat şi Protocol

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com