În data de 26 iulie a avut loc o şedinţă comună privind coordonarea acţiunilor Ministerului Tineretului şi Sportului şi a Consiliului raional Hînceşti pentru implementarea eficientă a Programului de Dezvoltare a Centrelor de Tineret în perioada anilor 2017-2022, care are drept scop consolidarea capacităţilor instituţionale în vederea dezvoltării şi extinderii teritoriale a serviciilor de tineret, astfel încît să fie sporit numărul de tineri beneficiari şi atinse anumite obiective.
Conducerea raionului în persoana Preşedintelui dlui Ghenadie BUZA, Vicepreşedinţilor dna Vera PATRAŞCU-TANASE şi dlui Constantin VLAS şi reprezentanţii MTS, dl Viceministru Pavel IANEŢ şi Şeful Direcţiei Tineret, dl Ion DONEA au purtat discuţii referitor la oportunităţile ce le va oferi Programul pentru Dezvoltare Centrelor de Tineret, dar şi încheierea Acordului de Parteneariat privind dezvoltarea centrelor de tineret în raionul Hînceşti.
În contextul, celor expuse şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, Preşedintele raionului Hînceşti urmează a fi împuternicit de către consilierii raionali de a semna Acordul de Parteneariat dintre MTS şi Consiliul raional Hînceşti privind dezvoltarea Centrelor de Tineret.
Viceministru, Pavel IANEŢ a încheiat vizita în speranţa că Raionul Hînceşti va dispune în curînd de un Centru de Tineret, ce va oferi servicii calitative tinerilor.

Specialist principal în probleme tineret și sport              COZMA Ludmila

JSN Boot template designed by JoomlaShine.com